Waymo este divizia de maşini autonome Google. În flota actuală vor intra 500 de minivan-uri Chrysler Pacifica Hybrid pe lângă cele 100 deţinute deja pe care e instalată tehnologia necesară unei maşini autonome. Acum, Waymo şi Chrysler au declanşat un program de înscriere pentru voluntari în programul de testare a tehnologiei autonome pe noile 500 Chrysler Pacifica. Voluntarii trebuie să fie din Pheonix (statul Arizona), acolo unde Waymo face teste.
Deşi sună foarte periculos şi chiar sinucigaş să fii cobai într-o maşină care merge singură, compania Waymo spune că maşinile au cel mai puternic hardware instalat şi un soft care a fost testat până acum 5 milioane de km în realitate şi miliarde pe simulatoare. Mai multe maşini, desigur, nu una singură a făcut aceşti km. Fiat – Chrysler (FCA) şi Waymo au adaptat şi componentele maşinii ca să fie în acord total cu software-ul şi cu întreaga tehnologie. Dacă sunteţi cumva în drum spre Phoenix şi ajungeţi zilele astea, aici vă înscrieţi în programul de voluntariat.