Nu poţi casa maşină fără acest act. Decizia care îi va înfuria pe şoferi

Publicat: 01 03. 2018, 15:42

Conform unui act normativ aflat în dezbatere, maşinile care nu au ITP-ul valabil la momentul depunerii cererii de înscriere în programul Rabla ori la momentul depunerii dosarului de acceptare nu vor mai fi acceptate la casare.

Românii pot cere şi în 2018 peste 9.000 de lei de la stat dacă duc la casare o maşină veche şi cumpără una nouă, prin deja cunoscutul program de finanţare Rabla. Doar că regulile programului se vor schimbate în perioada următoare, potrivit Proiectului de Ordin al Ministerului Mediului privind modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, document de curând pus în dezbatere.

Pentru a se aplica documentul trebuie aprobat la minister şi publicat în Monitorul Oficial.

Cea mai importantă schimbare propusă este condiţia ca maşina dusă la casare, în schimbul primei pentru cumpărarea maşinii noi, să aibă neapărat ITP valabil. „Acest criteriu a fost introdus pentru a se evidenţia faptul că autovehiculul uzat casat în cadrul programului a circulat pe drumurile publice”, e motivaţia din spatele acestei idei, conform celor de la minister.

Proiectul va lămuri însă ce va presupune valabilitatea ITP, mai exact: „data până la care se face dovada încadrării autovehiculului uzat în cerinţele tehnice specifice stabilite prin reglementările legale privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, înscrisă în certificatul de înmatriculare”.

Sursă: avocatnet.ro