Vânzarea unei maşini e la fel de importantă precum cumpărarea. Logic, dacă o vinzi, vrei să-ţi iei alta, aşa că iei bani mai mulţi, poţi să cumperi ceva mai ca lumea. Carwow a făcut o analiză a celor mai bune metode de vânzare – avantaje şi dezavantaje. Printre sfarturile lor am mai adăugat şi noi din experienţă şi cunoaştere. Hai să le luăm frumos, pas cu pas.
1. O dai la un dealer de maşini noi în sistem buyback – e poate cea mai comodă mişcare pe care o poţi face. Asta în caz că nu ai un om bun la toate care să se ocupe de maşina ta. Dar probabil că atunci nu te-ar mai fi interesat cum să iei 100-200 de euro în plus. Avantajul e că dealer-ul face treaba, se descurcă rapid cu actele, nu are niciun interes să se facă de băşcălie. Dezavantajul e că nu-ţi dau aceiaşi bani pe care i-ai lua dacă ai derula vânzarea pe barba ta şi nu prea mai poţi negocia uşor opţiuni la maşina nouă pentru că ţi se vor contabiliza cele curente în preţul maşinii vechi.
2. O vinzi unui agregator online de vânzări maşini. Adică unui cumpărător care vinde online (gen Webuyanycar). Avantajul e că preţurile pe care le dau sunt mai bune decât offline, la dealer. Dezavantajul e că serviciile care cumpără maşini astfel au devenit foarte scrupuloase şi atente la condiţia maşinii, astfel că poţi primi online o sumă, iar când eşti faţă-n faţă cu agregatorul, primeşti una mai mică. Asta s-a întâmplat însă tot din cauza clienţilor care au descris maşina în condiţii mai bune decât era, de fapt.
3. S-o dai unui dealer de maşini second hand. E poate la fel de lejer consumul fizic precum la prima metodă. Dar de aici nu pleci cu o maşină nouă, iei clar mai puţini bani şi trebuie să vizitezi mai mulţi pentru un preţ măcar apropiat de ceea ce ţi-ai dori tu. Aşa că … mai multe dezavantaje decât avantaje.
4. Anunţ online sau vânzarea în privat. E cam cea mai bună metodă dintre toate, din acest motiv o şi folosesc din ce în ce mai mulţi proprietari care vor să-şi vândă maşina. Avantajul e că iei cel mai bun preţ şi că poţi să filtrezi clienţii dacă mai ţii la maşină şi te interesează soarta ei. Dezavantajele sunt că un anunţ “în faţă” te costă şi dacă aştepţi o ofertă bună, acest cost creşte în funcţie de banii pe care i-ai dat ca anunţul tău să fie văzut de cât mai mulţi oameni. O altă resursă, de data asta neregenerabilă, ar fi timpul. Dacă traduci în bani pe taxiuri sau transport în comun timpul pierdut până vinzi maşina pe care ai pus-o deoparte, intactă pentru vînzare, o să vezi că banii sunt şi mai mulţi. Apoi, la vânzare, ca să-ţi calculezi corect banii obţinuţi din vânzare, trebuie să scazi acest costuri cu anunţurile şi cu deplasările.
5. O vinzi unui prieten. E cel mai uşor că e şi “cel mai aproape de casă”. Nu te presează cu actele, nu prea negociază pentru că prietenii nu negociază, poţi să-ţi mai vezi fosta iubită din când în când. Dezavantajele sunt că nu poţi să te arunci la preţ ca un cioban – ba chiar îi vei face un discount – şi vei fi mereu în situaţii delicate când vei auzi că i s-a stricat ceva la maşină.
Autor Alexandru Banu
Sursă parţială Carwow