Da, ora 6, ora 7, cât o fi şi vii şi tu acasă. De la rutina aia enervantă de la job. La rutina aia enervantă de acasă. Şi surpriză – cineva e pe locul tău. Încerci să-ţi dai seama dacă e vreo persoana cunoscută, ca să nu înjuri aiurea, poate ai numărul ei în agendă. Poate e tânăra studentă mutată de curând la tine-n bloc şi chiar te rogi să parcheze pe locul tău ca să o mai deranjezi din când în când. Dar eşti pe grabă şi nu ai timp de nimic. Vrei acasă, ţi-e foame, urlă ăla micu’ după tine, soţia la tine, e gravă. Atunci te dai jos să vezi dacă nu găseşti o misivă în parbriz cu numărul lui de telefon. Scandal, suni la 112, ai o urgenţă, cineva ţi-a blocat locul. Vine poliţia, îi dă o amendă, oricum ţi-ai stricat ziua. Şi nu se întâmplă o dată pe an, ci de mai multe ori pe an.
Aşa că, la un moment dat, explodezi şi te gândeşti ce să faci ca omul s-o ţină minte toată viaţă. E nasol să te răzbuni pe unul care poate e la prima măgărie de genul ăsta, însă nu mai suporţi. Şi suni un prieten şi-l întrebi dacă mai are flexul ăla minunat. Aşa a făcut rusul ăsta care a venit acasă şi a găsit pe locul de parcare deszăpezit un sfert din maşina cuiva care ocupase româneşte mai multe locuri. A luat flexul de guler şi a început să decupeze fix cât îi trebuia ca să strecoare maşina pe locul personal de parcare.
Acum, sincer, cum să lucrezi o dimineaţă la deszăpezire şi să vină altul să profite de munca ta? Tipul nu a avut nici cea mai mică durere în suflet când a dat drumul la flex. Şi nu ştim de ce, dar precizia cu care a executat totul ne dă de înţeles că nu ar fi la prima măsură de acest fel prin care îşi face singur dreptate. Acum, imaginaţi-vă că dacă am face astea în Bucureşti, s-ar auzi numai flexuri 24 din 24, 7 din 7, 365 din 365. Muzica străzii.
Autor Alexandru Banu