Nu e nici Mercedes, nici Audi, nici BMW. Ce să fie, ce să fie?

Publicat: 27 02. 2017, 11:15

This browser does not support the video element.

Nu ştim câţi dintre voi ştiu că francezii au nişte concepte revoluţionare, că mereu iau aurul la saloanele auto cu nişte trăznăi dincolo de realitatea pe care o putem percepe. Că puţine spre zero ajung să arate aşa în producşia de serie, este partea a doua. Rolul unui concept e să comunice o direcţie. Una viitoare pe care producătorul o are în cap pentru noua gamă de maşini sau pentru un model anume. Cei care ştiu design, înţeleg racordurile stilistice în momentul în care apare maşina de serie şi o pun lână concept. Pentru noi ceilalţi e suficient să spunem “wow, cât de bine arată această maşină” – fără să conştientizăm că ascunde părţi importante dintr-un concept SF văzut anterior.

Pentru Salonul Auto de la Geneva, Peugeot a pregătit acest prototip intitulat Instinct Concept. Iar instinctul ne spune că va fi cel mai tare concept expus la Geneva. Prin platforma Samsung Artik Cloud, maşina învaţă stilul de condus, dar şi pe cel de viaţă al şoferului. Este un felde asistent personal care-ţi învaţă gândurile, le citeşte şi le transpune în comenzi. Fie că vrei să mergi la Braşov pe un drum frumos în locul celui rapid, fie că îţi place s-ţi bei cafeaua într-un anumit loc din Bucureşti. Desigur că vorbind de un concept din 2017, funcţia autonomă este implementată 100%. Şoferul poate prealua însă comanda plug-in hybrid-ului de 300 de cai putere atunci când are chef să simtă că ia singur decizii pe asfalt. Mai multe despre acest concept care e şi 4×4 datorită motoarelor electrice de pe puntea spate, o să ştim în momentul prezentării de la Geneva.

PEUGEOT INSTINCT (GALERIE FOTO)