Nu, aceasta nu e o Dacia – e noua Lada Vesta, rivalul rusesc al Loganului! UPDATE
Producătorul auto rus Lada a publicat primele imagini oficiale cu noul model Lada Vesta, o maşină care urmează să fie prezentată în premieră mondială la Salonul Auto Moscova 2014. Şi care va ajunge şi în Europa, unde va concura chiar cu ”vărul” Dacia Logan.
Deocamdată, se pare că la salonul auto moscovit va fi prezentată Lada Vesta sub formă de concept, dar, din imaginile de mai jos, se pare că e un concept 90% gata pentru producţia de serie.
Ne-ar fi plăcut ca Vesta să fie un concept Dacia… Dar se pare că planurile francezilor pentru Lada sunt mai ambiţioase
Noua imagine de marcă Lada, inaugurată de conceptul de SUV Lada X-Ray, îi conferă noii Vesta multă prospeţime, iar stilul general pune un accent curios de mare pe dinamism. Probabil ruşii vor ca Lada Vesta să devină o alternativă mai tinerească la Logan, care, prin comparaţie, arată extrem de sobru şi robust.
Ruşii au publicat şi o imagine cu interiorul noii Lada Vesta, care, faţă de al Loganului, arată mult mai modern, ba chiar dă impresia de calitate mai evoluată. Oricum, detaliile de design ale caroseriei ne arată clar că vorbim de o maşină mai pretenţioasă.
Pare incredibil, dar acesta este interiorul unei maşini ruseşti, fabricate în Rusia. Ce s-au schimbat vremurile…
Modelul de serie Lada Vesta urmează să intre în vânzare pe piaţa rusească începând cu 2015, deci din 2016 este de aşteptat să devină un concurent pentru Logan şi pe pieţele Europei Centrale şi de Vest. Vom vedea în curând dacă ruşii au în plan să vândă noua Lada Vesta şi în România sau piaţa noastră va rămâne dedicată doar Logan-ului.
Până una alta, vrem să ştim opinia voastră:
CREDEŢI CĂ LADA VESTA E MAI REUŞITĂ DECÂT DACIA LOGAN?