Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. Cât costă în 2024 rivalul lui BMW X5 și Audi Q7

Autor: Ionuț Vîlciu 31 oct. 2024 Știri auto

Actuala generație Volvo XC90 a primit la începutul luni septembrie o actualizare importantă. SUV-ul suedez primește prețuri oficiale și pentru piața din România.

Cea de-a doua generație Volvo XC90 a fost lansată în urmă cu un deceniu și, cu toate că designul mașinii s-a menținut modern chiar și după ani de la lansare, Volvo a lansat un facelift substanțial pentru SUV-ul său de clasă mare. Este a doua actualizare importantă pe care XC90 o primește și aduce nu doar un design împrospătat, dar și noi tehnologii la bord.

Partea frontală a SUV-ului suedez a fost redesenată complet, încorporând o grilă mai mare, noi faruri full LED și o bară de protecție elegantă. Din lateral, schimbările nu sunt atât de evidente, însă XC90 oferă acum noi modele de jante. Partea din spate a primit modificări subtile, vizibile în zona stopurilor, care au o semnătură luminoasă ușor diferită, comparativ cu varianta precedentă.

Noi materiale și tehnologii la interior

Odată cu exteriorul revizuit, cabina lui XC90 a fost și ea modernizată cu noi materiale și tehnologii. Acum, SUV-ul este dotat în standard cu un ecran central de 11 inch în diagonală. Pe acesta rulează Android Automotive, cu Google Maps integrat și posibilitatea de a descărca aplicații prin intermediul Play Store direct în mașină.

De asemenea, Volvo a ținut cont de feedback-ul clienților și a reproiectat consola centrală. Există noi suporturi de pahare, iar pad-ul de încărcare wireless pentru telefoane mobile a fost relocat pentru o mai bună ergonomie.

Deocamdată, clienții români vor avea la dispoziție o singură motorizare, anume cea de top, un PHEV de 455 CP. La fel ca până acum, la baza acestuia se află un motor de 2.0 litri, pe benzină, cuplat la o transmisie automată cu opt trepte. Motorul termic este asistat de un motor electric montat pe puntea spate, puterea totală a sistemului hibrid fiind de 455 CP și 709 Nm. Bateria de 19 kWh ar trebui să asigure o autonomie maximă de 71 de kilometri cu o singură încărcare.

În România, prețurile pentru XC90 facelift pornesc de la 89.530 de euro pentru echiparea Core și ajung la 99.530 de euro pentru nivelul de echipare Ultra.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volvo


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide