Noul Suzuki S-Cross fotografiat înainte de debutul oficial
În urmă cu câteva zile, Suzuki a publicat un teaser video cu viitorul SUV destinat piețelor europene, care va debuta pe 25 noiembrie. Din acele imagini părea că este vorba despre noua generație S-Cross.
Design complet nou
În online au apărut astăzi câteva fotografii tocmai cu SUV-ul niponilor, care au fost surprinse în timpul transportului către dealeri și postate ulterior pe o rețea de socializare de către cei de la Suzuki Garage. Din poze se poate observa foarte clar noul design al modelului de familie poziționat în gamă între Across și Vitara, care incorporează linii mai unghiulare și mai profilate.
La partea frontală se remarcă blocurile optice care înglobează tehnologie LED, al căror aspect este inspirat de cel al farurilor de pe versiunea XL6 destinată pieței din India. În același timp, grila frontală a crescut în dimensiuni, întinzându-se acum mai jos spre bara de protecție.
Văzut din lateral, SUV-ul S-Cross 2022 se distinge prin linia înălțată a geamurilor și prin arcurile roților. La spate, blocurile optice au fost complet restilizate, fiind acum mai elegante și mai înguste.
Versiune „mild-hybrid” 1.4 Boosterjet
Viitorul S-Cross va primi aceeași gamă de motorizări ca Vitara Hybrid, ceea ce înseamnă că va primi sub capotă motorul 1.4 Boosterjet cu sistem de propulsie „mild-hybrid” de 48 V, care produce 127 CP și 235 Nm. SUV-ul va veni cu sistemul de tracțiune integrală Suzuki „AllGrip Select”.
Actualul S-Cross a fost supus unui facelift în urmă cu doi ani, atunci când constructorul japonez a adăugat în gamă un sistem de propulsie „mild-hybrid”.
În fapt, actuala generație a lui S-Cross a fost lansată pe piață în anul 2013, iar patru ani mai târziu a fost supus unei operațiuni de restilizare controversată. Astfel, era nevoie de un design nou pentru ca Suzuki să poată concura mai bine pe un segment pe cât de pretențios, pe atât de aglomerat așa cum este segmentul SUV-urilor.
Noua generație Suzuki S-Cross va fi dezvăluit în premieră pe 25 noiembrie, iar lansarea pe piață este așteptată în Europa la scurt timp după această dată.