Noul SUV compact MG4 Electric a debutat în Europa cu o autonomie de până la 450 de kilometri
Producătorul britanic de automobile Morris Garage (MG) a dezvăluit noul SUV de clasă compactă MG4 Electric destinat pieței din Europa. Modelul cu emisii zero își va face debutul comercial în ultimul trimestru din 2022. Prețurile vor fi comunicate în momentul lansării.
Gândit ca rival direct pentru modele precum Volkswagen ID.3 și Nissan Leaf, noul MG4 Electric a fost deja prezentat în urmă cu câteva săptămâni în China. Spre deosebire de versiunea pentru Bătrânul Continent, cea destinată clienților din această țară va fi comercializată sub denumirea de MG Mulan.
După break-ul electric MG5, compania și-a dezvăluit și cel de-al doilea model cu emisii zero, care a fost botezat MG4 Electric. Trebuie spus că au existat destule discuții pe marginea numelui ales pentru versiunea europeană a compactei. În cele din urmă, oficialii de la MG s-au decis asupra unei denumiri comerciale care este în concordanță cu alte modele ale sale.
Noul MG4 Electric va folosi două versiuni de baterie: de 51 kWh și 64 kWh
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Procesul de dezvoltare a fost coordonat în întregime de chinezii de la SAIC Motor, compania-mamă a brandului MG. Noul automobil este primul electric dezvoltat de MG pe noua arhitectură modulară MSP (Modular Scalable Platform).
Asta înseamnă că mașina va folosi două variante ale noului pachet de baterii One Pack, care are o grosime de 110 milimetri. Prima dintre acestea are 51 kWh și va alimenta versiunea de bază MG4, care este echipată cu un singur motor electric de 170 CP.
Autonomia declarată a acestei versiuni este de până la 350 de kilometri în ciclu WLTP. Cea de-a doua baterie are o capacitate netă de 64 kWh și alimentează tot un motor electric, însă acesta dezvoltă 204 CP. Autonomia în acest caz poate ajunge la 450 de kilometri.
Compacta electrică este capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8 secunde și să atingă o viteză de top de 160 km/h. Aceste valori sunt apropiate de cele ale lui Volkswagen ID.3. MG a precizat că ulterior va fi lansată și o variantă cu tracțiune integrală, care va oferi performanțe superioare. Mașina măsoară aproape 4,3 metri în lungime și are o înălțime de 1,5 metri.
Din punct de vedere estetic, MG4 s-a inspirat din mai multe surse. Spre exemplu, partea frontală seamănă cu cea a noului Chevrolet Corvette. Spatele amintește de Hyundai i20, iar profilul lateral te duce cu gândul la Peugeot 2008. Silueta este de SUV, iar garda la sol este surprinzător de mare pentru o compactă.
Noul MG4 Electric va fi disponibil doar pe anumite piețe europene. Debutul comercial este programat pentru ultimul trimestru al anului în curs. Deocamdată prețurile nu au fost anunțate.