Noul scuter electric C Evolution prezentat de BMW la Londra
Scuterul cu propulsie electrică a fost prezentat cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice special pentru a fi disponibil vizitatorilor doritori să încerce senzaţiile mersului pe două roţi, dar într-o maniera ecologică.
C Evolution beneficiază de o structură hibridă realizată din materiale compozite, pe care inginerii de la BMW au montat un propulsor electric. Motorul este capabil să producă continuu o putere medie de 15 CP, pentru a urca atunci când i se cere la o putere maximă de de 45 CP. Aceasta îi permite scuterului să atingă o viteză maximă limitată electronic de 120 km/h.
Bateria de 8 kW asigură o autonomie de 100 de km, realimentarea acesteia putând fi realizată cu ajutorul sistemului integrat de încărcare ce poate fi cuplat la o priză obişnuită sau la o staţie specială de încărcare. Scuterul este iar gata de drum după 3 ore de stat „în priză”. Pe C Evolution se poate regăsi şi un sistem inteligent de regenerare a energiei în timpul frânării şi al decelerării, astfel că autonomia poate fi extinsă cu 10-20% în funcţie de stilul de condus.
BMW a anunţat că modelul final va putea fi produs în serie începând cu anul 2014. Vă puteţi crea o imagine mai completă asupra prototipului C Evolution răsfoind galeria foto şi vizionând videoclipul de mai jos.