Renault deschide comenzile pentru noul SUV Rafale. În România, prețurile pornesc de la 39.900 de euro.
Rafale a fost prezentat în iunie 2023 la Paris Air Show din Le Bourg. Acum, noul model poate fi comandat și în România.
Rafale E-Tech full hybrid are 4,71 metri lungime, 1,86 metri lățime și 1,61 metri înălțime și este construit pe platforma CMF-CD. O caracteristică interesantă a noului model este plafonul panoramic Solarbay care utilizează tehnologia PDLC (Polymer Dispersed Liquid Cristal) pentru a deveni opac sau transparent la cerere, prin Google Assistant sau un comutator.
Sistemul de propulsie hibrid dezvoltă 200 CP și este combinat cu o cutie automată multimodală. Compania declară un consum medie de 4,7 litri/100 km și spune că Rafale poate parcurge peste 1.000 km cu un plin de combustibil.
Pentru o mai bună dinamică, Rafale poate fi echipat și cu sistemul 4Control Advanced. Roțile directoare spate sunt standard în echiparea Esprit Alpine și îmbunătățesc semnificativ manevrabilitatea, astfel încât șoferul să poată conduce cu ușurință prin oraș și să negocieze viraje la viteze mai mari.
Până la sfârșitul anului, Renault va adăuga și o versiune E-Tech 4×4 de 300 CP, pentru clienții care vor mai multă putere. Această versiune va veni cu un motor electric suplimentar care alimentează roțile din spate și cu setări specifice pentru șasiu.
Rafale E-Tech full hybrid vine standard cu o serie de echipamente, iar gama cuprinde un sistem de propulsie E-Tech full hybrid de 200 CP și două niveluri de echipare: Techno și Esprit Alpine.
În România, prețurile pentru Renault Rafale pornesc de la 39.900 de euro cu TVA inclus, pentru echiparea Techno. Cei ce vor nivelul de echipare superior Esprit Alpine vor trebui să plătească cel puțin 44.400 de euro.