Noul Renault Kiger – Francezii lansează un SUV mic și accesibil

Publicat: 28 01. 2021, 14:29
Actualizat: 04 02. 2021, 17:03

Noul Renault Kiger ar putea reconfigura preferințele pieței globale. Grupul auto lansează modelul în India și promite să-l aducă în scurt timp în Europa.

GALERIE FOTO

În India, ca și pe celelalte piețe, SUV-urile continuă să crească în popularitate. Renault a urmat tendințele și a lansat acolo Kwid și Triber. Și Duster cu logo Renault este disponibil clienților indieni. Noul SUV urban Renault Kiger a fost proiectat în India, acolo unde își și face debutul, înainte de a ajunge în Europa. Cinci pasageri vor avea loc la bordul modelului cu o lungime sub patru metri. 3.991 milimetri măsoară Kiger în lungime, 1.750 milimetri în lățime (cu oglinzi) și 1.600 milimetri în înălțime, având un ampatament de 2.500 de milimetri. Se va poziționa astfel, în gama Grupului Renault, între Dacia Spring (3.737 milimetri) și Dacia Duster (4.341 milimetri).

Puțin peste o tonă cântărește noul model, care are o gardă la sol de 16 inci.

Noul Renault Kiger, personalitate puternică

Renault îi trece în cont o personalitate puternică și un design modern și dinamic, la pachet cu un spațiu interior generos. Kiger primește și dotări inovatoare pentru acest segment.

Versiunile de top vor veni echipate cu faruri LED. Indiferent de linia de echiparea aleasă, clienții vor putea comanda mașina cu o caroserie în două nuanțe. Șase culori sunt disponibile în gamă: Ice Cool White, Planet Grey, Moonlight Grey, Mahogany Brown, Caspian Blue și Radiant Red.

Cabina propune un look sofisticat și inteligent. Se regăsesc acolo un instrumentar de bord digital de 7 inci și un ecran tactil de 8 inci. Sistemul multimedia permite conexiuni Apple CarPlay și Android Auto. Un sistem de climatizare automat, acces și pornire fără cheie fac parte din meniu. Un sistem Auditorium 3D și o cameră de marșarier completează lista dotărilor.

Și Kiger are un torpedou generos, de 10,5 litri, după tiparul inspirat de Captur. Renault anunță spații de depozitare de 29 de litri în cabină.

VIDEO: