Noul Porsche Panamera va debuta oficial în toamna acestui an
Porsche anunță data lansării pentru noua Panamera. Cea de-a treia generația a modelului de lux urmează să fie prezentată oficial în data de 24 noiembrie.
După debutul facelift-ului pentru cel mai mare SUV al său, Cayenne, Porsche se pregătește acum de lansarea noii generații a sedanului de lux Panamera. Noul model va fi prezentat înainte de finalul acestui an, mai precis pe 24 noiembrie. Într-adevăr, producătorul german cataloghează această lansare drept o nouă generație, nu un facelift pentru generația existentă, deci ne putem aștepta la schimbări importante.
Cu puțin timp înainte de lansare, noul Panamera este supus testelor finale. În Barcelona și în împrejurimi, inginerii verifică detaliile finale ale noii generații. Sedanul sportiv a finalizat deja majoritatea procedurilor de testare, timp în care și-a demonstrat calitățile. De exemplu, testele din SUA au verificat performanța transmisiei la altitudini mari și niveluri scăzute de oxigen sau au verificat performanța sistemului de răcire a motorului și a aerului condiționat la căldură extremă.
Noul Porsche Panamera va avea 4 motorizări plug-in hybrid în gamă
Conform lui Thomas Friemuth, șeful liniei de produse Panamera, noua iterație a modelului va avea 4 motorizări hibride cu încărcare la priză. Generația actuală oferea deja 3 astfel de propulsoare, dar această actualizare va aduce o a patra, care se va concentra pe performanțe ridicate. În testele efectuate până acum, Porsche a concluzionat că prototipurile au fost conduse cu până la 70% mai mult în modul pur electric, în comparație cu modelul precedent.
Toate modelele E-Hybrid vor avea un motor electric mai puternic integrat complet în carcasa unei noi transmisii automate cu dublu ambreiaj și opt trepte de vitezî. Motorul electric va fi alimentat de un acumulator de 25,9 kWh care poate fi alimentat printr-un încărcător de bord de 11 kW. În ceea ce privește motoarele cu ardere internă, acestea au fost deja proiectate pentru a îndeplini standardul Euro 7, programat să intre în vigoare în 2025.