Noul Opel Combo a primit un premiu important la IAA din Hanovra

Autor: Marius Vișan 21 sept. 2018 Știri auto

Noul Opel Combo Cargo este “International Van of the Year 2019” (IVOTY). Juriul alcătuit din jurnalişti de specialitate din 25 de ţări europene a plasat noul Opel Combo (127 puncte) cu mult în faţa celui de-al doilea clasat, modelul Mercedes Sprinter (92 de puncte). Confortul, sistemele inovatoare de asistenţă şi eficienţa modelului Opel au jucat un rol decisiv. Premiul IVOTY ajunge pentru a treia oară în Russelsheim,  alte modele Opel care au câştigat titlul “International Van of the Year” au fost Astra Van în 1999 şi Vivaro în 2002. Premiul a fost înmânat la salonul auto pentru autovehicule comerciale IAA din Hanovra. Michael Lohscheller, CEO-ul Opel, a primit premiul de la preşedintele IVOTY, Jarlath Sweeney.

Opel Combo este disponibil, încă de la lansare, în numeroase variante: versiunea standard de 4,40 metri, cea XL de 4,75 metri şi spaţiosul crew cab cu cinci locuri şi două uşi glisante în dotarea standard. Noul autovehicul comercial Opel eclipsează majoritatea concurenţilor săi principali cu un volum de încărcare de până la 4,4 m3, o sarcină utilă de până la 1.000 kg şi o lungime a încărcăturii de până la 3.440 mm.

Spaţiul de încărcare ingenios conceput este suficient de lat între pasajele roţilor pentru a permite depozitarea a până la doi europaleţi, chiar şi în cazul modelului Combo cu ampatament scurt. Articolele extrem de lungi, cum ar fi scândurile de lemn, pot fi depozitate la un anumit unghi, datorită trapei opţionale.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide