Noul Mitsubishi L200 şi-a etalat interiorul confortabil la Geneva

Autor: Iulian Dnistran 03 mart. 2015 Știri auto

Noul Mitsubishi L200 a venit la Geneva ca să le arate europenilor că un pick-up nu trebuie să fie neapărat auster la interior. De fapt, noua generaţie L200 are un habitaclu foarte confortabil, cu materiale de calitate şi cu scaune moi din piele (cel puţin în varianta prezentă la salon).

A fost o surpriză plăcută pentru mine să văd că pe bancheta din spate există loc suficient pentru trei persoane, cu toate că pasagerii foarte înalţi vor atinge plafonul cu capul. Dar, chiar şi aşa, e un pas foarte mare făcut spre ideea de maşină bună la toate.

Bena a rămas în continuare imensă, iar designul exterior încearcă, în opinia mea, să atragă cât mai multe priviri cu elementele cromate foarte strălucitoare.

Rămâne de văzut cum se conduce noul L200, dar asta voi afla abia când va ajunge în România, spre sfârşitul acestui an.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide