Noul Maserati GranTurismo va primi în 2023 și o versiune decapotabilă GranCabrio
În urmă cu câteva zile făceam cunoștință în premieră cu modelele noii generații Maserati GranTurismo, iar la sfârșitul acestei săptămâni aflăm că producătorul italian va lansa cât de curând posibil și o variantă decapotabilă a acestuia. Anterior, GranCabrio a mai fost produs timp de aproape un deceniu, între anii 2010 și 2019. Noul GranCabrio va beneficia, de asemenea, și de o versiune electrică Folgore, la fel ca și varianta coupe.
Despre versiunea electrică Folgore povesteam și în urmă cu câteva zile, atunci când a fost dezvăluită noua generație GranTurismo. Noul model devine astfel primul cu zero emisii din portofoliul constructorului italian. Lăsând la o parte însă această versiune electrică, GranTurismo este oferit și în versiunile Modena și Trofeo, versiuni echipate cu o unitate de motorizare V6 Nettuno.
GranCabrio, varianta decapotabilă pregătită de cei de la Maserati pentru GranTurismo, va fi prezentată oficial în anul următor. Alături de versiunile clasice de motorizare, și GranCabrio va primi versiunea electrică Folgore, versiune care presupune un sistem format din trei motoare electrice, capabile să livreze împreună un total de 761 de cai putere.
Masă totală mai mare pentru GranCabrio
Versiunile Modena și Trofeo vor fi echipate cu aceeași unitate de motorizare bi-turbo V6 Nettuno cu capacitate de 3.0 litri pe care am pomenit-o și în rândurile anterioare. Astfel, vorbim despre două versiuni de putere, de 490 de cai, respectiv de 550 de cai. Rămâne de văzut care vor fi cifrele de performanță raportate de versiunea decapotabilă GranCabrio. Cel mai probabil, din cauza masei totale ceva mai ridicate a acestei versiuni, cifrele de performanță vor fi un pic diferite în raport cu cele ale modelelor GranTurismo.
Mai multe detalii despre această versiune GranCabrio vom afla de la oficialii Maserati în anul ce urmează, atunci când noile modele vor fi prezentate oficial în fața publicului.
Sursa: Carscoops