Noul Maserati Ghibli s-a lansat în România
După lansarea oficială de la Salonul Auto de la Shanghai, noul Maserati Ghibli a ajuns şi în România, unde a fost prezentat în cadrul unui eveniment select desfăşurat în Bucureşti.
Faţă de fratele mai mare Quattroporte, Ghibli se remarcă prin dimensiunile reduse în ceea ce priveşte lungimea, printr-o masă mai scăzută decât a limuzinei italiene şi, spun oficialii Maserati, printr-un dinamism mai pronunţat.
Clienţii Maserati pot opta acum în premieră pentru o versiune diesel, echipată cu un motor V6 de 3 litri, capabil să producă 275 CP, gestionaţi de o cutie automată cu opt rapoarte. Acesta este totodată şi cea mai accesibilă versiune a limuzinei care concurează cu BMW Seria 5 şi Mercedes Benz E-Class, cu un preţ de bază de 67.700 de euro.
Cei interesaţi să cumpere noul Ghibli pot opta şi pentru una din cele două versiuni pe benzină ale propulsorului V6 de 3 litri. Dacă în cazul primei variante vorbim despre 330 CP şi un preţ de pornire de 69.700 de euro, a doua variantă, Ghibli S, se adresează celor mai pretenţioşi şi oferă 410 CP pentru un preţ de pornire de 82.830 de euro.