Noul hypercar de la Bugatti va fi dezvăluit în 20 iunie. Va folosi un nou motor V16

Autor: Ionuț Vîlciu 04 iun. 2024 Știri auto
Noul hypercar de la Bugatti va fi dezvăluit în 20 iunie. Va folosi un nou motor V16

Bugatti va prezenta noul său hypercar în luna iunie a acestui an. Viitorul model va folosi un motor V16 hibrid și va avea un design inspirat de mașinile iconice de la Bugatti.

Doar două săptămâni ne mai despart de prezentarea oficială a noului hypercar de la Bugatti, un model ce va folosi noul motor V16 hibrid dezvoltat alături de Rimac. Odată cu anunțul legat de debutul oficial, compania a spus viitorul său model va beneficia de un design inspirat de mașini emblematice produse de Bugatti, precum Type 57 SC Atlantic, Type 41 Royale și Type 35, relatează Autocar.

Nu cu mult timp în urmă, ultimul Bugatti Chiron a ieșit de pe linia de producție. Pentru a-și lua rămas bun de la hypercar-ul aflat în producție deja de 8 ani, compania a construit un exemplar unic, numit Super Sport L’Ultime. Odată cu Chiron, motorul W16 introdus pe Veyron dispare din portofoliul Bugatti, urmând să fie înlocuit de un V16 hibrid.

Viitorul hypercar Bugatti va folosi un motor V16 natural aspirat

Bugatti deja a dezvăluit formatul acestui motor, alături de sunetul asurzitor pe care îl produce. În plus, Mate Rimac, CEO-ul companiei, a dezvăluit la rândul său detalii și fotografii despre componentele interne ale noului motor V16.

Chiar dacă Mate Rimac ezită să vorbească prea mult despre noul model, am aflat deja că motorul V16 nu va folosi nicio formă de supraalimentare. Va fi un motor natural aspirat, spre deosebire de vechiul W16, care era „pompat” cu ajutorul a patru turbine.

Cu toate că motorul măsoară un metru în lungime și integrează componenta hibrid, se pare că succesorul lui Chiron va avea o formă similară. „Exterior este o evoluție. Încă poți vedea designul foarte distinct al Bugatti”, a comentat Mate Rimac.

Noul motor va depăși cu ușurință pragul celor 1.000 CP și ținând cont de componenta hibrid, noul motor ar putea surclasa chiar și cei 1.600 CP produși de vechiul W16 în cea mai puternică iterație a sa.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Bugatti


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide