Noul Ford Mondeo, prezentat în avanpremieră la Raliul Iaşului 2014
Noul Ford Mondeo a fost prezentat în avanpremieră la Iaşi, la debutul Raliului Iaşului. După ce a condus coloana oficială a raliului, sedanul a putut fi admirat în showroomul ATI Motors Holding, în centrul oraşului Iaşi şi în deschiderea superspecialei de la Râpa Galbenă.
Noul Mondeo va fi disponibil în versiunile Trend şi Titanium iar Ford anunţă noi propulsoare orientate către obţinerea unui consum redus de combustibil. Pentru moment, în tabăra diesel, Ford propune un motor TDCi de 2 litri oferit în două versiuni de putere – 150 şi 180 CP – cuplat fie cu o transmisie manuală sau Powershift. În ceea ce priveşte benzinarele, Ford pune la dispoziţie pentru noul Mondeo două motoare EcoBoost: unul de 1,5 litri cu 160 CP şi unul de 2 litri cu 203, respectiv 240 CP.
După cum bine ştiţi, motorul EcoBoost de 1,5 litri este produs la Craiova, iar Ford a livrat deja primul lot de propulsoare către fabrica din Valencia, Spania, unde va fi produsă şi asamblată noua generaţie Ford Mondeo.
În România, clienţii vor putea comanda noul Mondeo în versiunile cinci uşi şi wagon începând cu finalul lunii septembrie, moment ce va coincide cu debutul campaniei de prelansare a noii generaţii Mondeo. Noul Mondeo beneficiază de o serie de tehnologii noi, dintre care merită amintite sistemele Adaptive Headlamp LED (faruri autoadaptive cu LED), Rear Seats Belts (centuri spate cu airbag încorporat) şi SYNC 2.
Lista de preţuri pentru România urmează să fie publicată de Ford în cursul acestei luni. Vă vom ţine la curent cu mai multe informaţii imediat ce acestea vor fi disponibile.