Noul Citroen C5 Aircross facelift debutează doar cu modificări de ordin estetic – VIDEO
Citroen a dat publicității primele fotografii și informații oficiale referitoare la versiunea restilizată a modelului C5 Aircross. Facelift-ul aplicat SUV-ului francez constă în modificări estetice la exterior și cu un nou sistem de infotainment.
C5 Aircross facelift a primit o parte frontală complet revizuită. Aceasta integrează acum o grilă mai mică și mai modernă și faruri restilizate. Bara de protecție a fost și ea regândită, iar prizele de aer sunt mai mari și au fost repoziționate mai jos.
Blocurile optice sunt conectate de două benzi LED întrerupte, care încadrează imensul logo Citroen. Aceste benzi sunt continuate cu luminile de zi LED. La spate, există un set de stopuri cu o nouă grafică. În paleta de culori pentru caroserie a fost introdusă o nouă nuanță, denumită Eclipse Blue.
Pachetul estetic exterior este completat de noile jante de 18 inch și de oglinzile laterale, care au carcase finisate în negru lucios.
VIDEO
Citroen C5 Aircross facelift oferă aceleași motoare ca modelul actual
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
La interior, C5 Aircross facelift a primit o consolă centrală redesenată. Aceasta integrează un ecran tactil independent de 10 inch pentru noul sistem multimedia. Selectorul pentru transmisia automată a fost preluat de pe noul C4.
Scaunele frontale Advanced Confort de pe C5 X oferă funcții de încălzire și de masaj. Tapițeriile din piele Alcantara și piele perforată sunt oferite opțonal, iar sistemul de climatizare are acum comenzi separate.
Citroen C5 Aircross facelift oferă aceleași motorizări alimentate cu benzină sau diesel ca actualul model. Astfel, sunt disponibile motoarele 1.2 PureTech de 130 CP, 1.6 PureTech 180 CP și 1.5 BlueHDI de 130 CP. De asemenea, din gamă fac parte și o versiune plug-in hybrid care produce 225 de „cai”.
Sursa: Carscoops