Noul Chevrolet Corvette ZR1 este hypercar-ul american pe care îl așteptam – GALERIE FOTO
Chevrolet a dezvăluit noul Corvette ZR1, cel mai puternic Corvette din istorie. Mașina folosește un V8 twin-turbo cu peste 1.000 CP și va ajunge la vânzare în 2025.
În urmă cu aproape 20 de ani, când spuneam 1.000 CP ne gândeam instantaneu la Bugatti Veyron, o mașină care a fost și a rămas exclusivistă până în zilele noastre. Însă lucrurile se schimbă, deoarece aceste valori de putere cu patru cifre devin tot mai comune pe mașini mult mai ieftine, în comparație cu un hypercar de la un producător cu tradiție.
După ce Dodge a lansat Demon 170, încarnarea supremă a lui Challenger, mașină care dezvoltă 1.025 CP și a fost construită special pentru cursele în linie dreaptă, a venit rândul celor de la Chevrolet să își încordeze mușchii.
Producătorul american a prezentat cel mai puternic Corvette din istorie. Noul Corvette ZR1 este acum un adevărat competitor pentru hypercar-urile consacrate. Mașina folosește un motor V8 de 5.5 litri supraalimentat cu două turbine, care are destule în comun cu unitatea montată pe Corvette Z06. Totuși, cele două turbine aproape că dublează puterea, iar Corvette ZR1 dezvoltă 1.079 CP, ceea ce îl pune în teritoriul unor modele celebre, precum Ferrari SF90.
Chevrolet Corvette ZR1 beneficiază de cel mai puternic motor V8 produs în America
Noul LT7, așa cum este denumit intern acest motor, produce 1.079 CP și 1.121 Nm, putere care este transmisă exclusiv pe puntea spate. În plus, această putere este atinsă fără vreun fel de asistare electrică.
Potrivit Carscoops, Chevrolet nu a montat doar turbine pe motorul lui Z06. Noul motor LT7 folosește pistoane și biele noi, chiulase reproiectate, dar și un sistem de injecție nou. Toate aceste modificări au permis producătorului să spargă bariera celor 1.000 CP.
De asemenea, transmisia automată cu dublu-ambreiaj a fost revizuită pentru a face față puterii mult mai mari dezvoltate de motorul lui ZR1. Inginerul șef executiv al diviziei Corvette, Tadge Juechter, a declarat că ZR1 „trage ca un tren”.
Chiar dacă nu au oferit valori oficiale, oficialii companiei au spus că mașina ar trebui să atingă confortabil 346 km/h, ca chiar ar putea să depășească această viteză, deoarece versiune de serie nu va avea vreun fel de limitator de viteză.
Noul Corvette ZR1 va intra în producție anul viitor și va fi construit în Bowling Green, Kentucky. Deocamdată, Chevrolet nu a anunțat prețurile oficiale pentru noul său model.