Noul BMW Seria 4: primele informaţii şi imagini oficiale cu noul Seria 4
Prezentat sub formă de concept la Salonul Auto de la Detroit 2013, BMW Seria 4 este acum gata de producţia în serie, iar constructorul bavarez a publicat primele imagini şi informaţii oficiale cu înlocuitorul lui Seria 3 Coupe.
Chiar dacă vorbim de un model nou, multe din trăsăturile lui Seria 3 sedan pot fi uşor identificate în designul noului Seria 4. BMW spune că noul Seria 4 este mai lat – 1.825 mm – şi mai lung – 4.638 mm – decât actualul Seria 3 Coupe, dar şi cu 16 mm mai apropiat de asfalt. În aripile laterale faţă se observă prezenţa unor fante de aer, similare cu cele de pe Seria 3 GT, cu rol în îmbunătăţirea coeficientului aerodinamic.
BMW propune trei variante de motorizare pentru Seria 4, cu puteri cuprinse între 184 şi 306 CP. Astfel, vorbim de un motor pe benzină cu şase cilindri în linie pentru versiunea 435i Coupe, un propulsor pe benzină cu patru cilindri pentru varianta 428i Coupe şi un diesel cu patru cilindri pentru modelul 420d Coupe.
Toate motoarele sunt cuplate standard la o transmisie manuală cu şase trepte, însă clienţii pot beneficia opţional şi de o transmisie automată Sport, cu opt trepte. În plus, versiunile pe benzină sunt disponibile, opţional, cu sistemul de tracţiune integrală xDrive.
Update video:
Un set complet de imagini cu noul BMW Seria 4 regăsiţi în galeria foto de mai sus.