Prin lansarea noii generaţii Bentley Flying Spur, creatorul britanic al extraordinarelor limuzine Grand Touring promite să definească noi standarde atât pentru plăcerea de a conduce cât şi pentru lux.
Acesta va fi primul Bentley care va cuprinde All-Wheel Steering, sporind atât stabilitatea la viteze de croazieră, cât şi agilitatea în oraş. În timpul manevrelor de viteză, sistemul electronic dirijează roţile din spate în aceeaşi direcţie ca şi roţile din faţă, ceea ce face ca depăşirile şi schimbările de bandă să fie mai sigure. Sistemul de direcţie pe toate roţile elimină orice compromis între încrederea la viteze mari şi confortul necesar la viteze reduse.
La fel ca orice Flying Spur din perioada recentă, cea de-a treia generaţie este dotată cu tracţiune integrală. În premieră, automobilul rulează cu tracţiune spate în condiţii standard de drum, oferind caracteristici clasice de manevrare a sedanului sportiv. Dacă se detectează o deviaţie de la aceste condiţii, sistemul poate acţiona şi direcţia pe roţile din faţă, oferind instantaneu o tracţiune integrală, complet automat.
Bentley Dynamic Ride este proiectat pentru a îmbunătăţi în continuare atât manevrabilitatea, cât şi confortul la condus. Nou pentru Flying Spur, sistemul inovator modifică rigiditatea suspensiei la cerere, pentru a combate efectul de serpentină şi pentru a minimiza ruliul care ar putea deranja pasagerii.
La fel ca recent lansatul Continental GT, noul Flying Spur este o creaţie integral nouă, care împinge limitele tehnologiei şi ale meşteşugului pentru a oferi niveluri de performanţă şi rafinament care redefinesc standardele segmentului. Fiind legat doar prin numele său istoric de modelul precedent, sedanul cu patru uşi va oferi o experienţă de călătorie fără egal, atât pentru şofer, cât şi pentru pasageri.
Lansarea globală va avea loc marţi, 11 iunie, la ora 13:00 (ora României).