Noua Mazda3 cu motorul revoluţionar Skyactiv-X a fost lansată. Cât costă în România – GALERIE FOTO

Autor: ProMotor 05 iun. 2019 Știri auto

Mazda a lansat azi noul motor revoluţionar Skyactiv-X în echiparea noii Mazda3. Clienţii pot acum să comande noua Mazda3 Skyactiv-X în mai multe pieţe din Europa, primele livrări fiind estimate pentru această toamnă. Modelul poate fi comandat şi în România cu un preţ de pornire de 23.090 euro (TVA inclus).

Doritorii au la dispoziţie două variante de echipare, GT şi GT Plus, ambele oferind o varietate bogată de dotări tehnologice, de elemente de design şi confort.

Noua Mazda3 Skyactiv-X3 va livra 180 CP şi un cuplu de 224 Nm, oferindu-le şoferilor performanţe indiferent de nivelul turaţiilor, caracteristic unui motor pe benzintă, dar şi un răspuns rapid, ca în cazul unui diesel.

Motorul de 2 litri şi 4 cilindri, care prezintă tehnologia unică Mazda de aprindere prin compresie controlată cu scânteie (Spark Plug Controlled Compression Ignition – SPCCI), este primul de serie de acest tip din lume, alimentat cu benzină, care combină aprinderea cu scânteie, specifică unui motor pe benzină, cu aprinderea prin compresie, specifică unuia diesel.

Noua Mazda3 Skyactiv-X3 este, totodată, echipată cu tehnologia Mazda M Hybrid, ca dotare standard. Sistemul inteligent de 24V reduce consumul de combustibil, crescând autonomia şi scăzând nivelul emisiilor prin refolosirea energiei recuperate în timpul decelerării, pentru a alimenta un motor electric ce asistă motorul de bază.

Noua Mazda3 Skyactiv-X3 este disponibilă atât pentru versiunea hatchbak, cât şi pentru sedan, în combinaţie cu transmisia manuală Skyactiv-MT sau automată Skyactiv-Drive, ambele cu şase rapoarte. Sistemul Mazda i-Activ de tracţiune integrală este disponibil opţional pentru noua Mazda3 Skyactiv-X hatchback.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide