Noua limuzină electrică BMW i7 a fost prezentată în România cu șase luni înainte de debutul comercial
BMW România, importatorul oficial al mărcii bavareze în țara noastră, a prezentat în avanpremieră noul model electric i7. Reprezentanții companiei au adus la București un prototip al limuzinei germane cu emisii zero, care va intra în producție în a doua jumătate a anului curent. Noul i7 este disponibil pentru precomenzi, iar prețul de pornire este de 132.447 de euro cu TVA inclus. Primele exemplare ar trebui să ajungă în România în luna noiembrie sau decembrie.
Ce autonomie oferă noul BMW i7?
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Derivatul electric al celei de-a șaptea generații BMW Seria 7 în versiunea xDrive60 este propulsat de două motoare electrice. Fiecare dintre acestea este montat pe câte o punte. Acestea dezvoltă împreună o putere totală de 544 CP și 745 Nm de cuplu.
În aceste condiții, sprintul 0-100 km/h se realizează în doar 4,7 secunde, iar viteza de top este de 240 km/h. Capacitatea bateriei este de 101,7 kWh și asigură o autonomie măsurată în standardul WLTP de până la 625 de kilometri.
Alte versiuni BMW i7 vor fi introduse ulterior. Acestea vor include viitorul vârf de gamă, BMW i7 M70 xDrive, care va dezvolta 660 CP potrivit primelor estimări.
Interior hi-tech în noul BMW i7
Sedanul electric din Munchen este o mașină super high-tech, cu un interior futurist. Modelul este echipat cu inovatorul BMW Theatre Screen, un ecran panoramic care înlocuieşte clasicele ecrane care erau montate în spătarele scaunelor.
Prezentat în premieră mondială la CES 2022, acesta are rezoluție 8K și o diagonală de 31 de inch. Printr-o simplă comandă vocală sau printr-un gest făcut cu mâna, ecranul coboară din plafon și va fi folosit de pasagerii din spate pentru a viziona filme sau pentru a asculta muzică. Acesta este susţinut de sistemul de sunet Bowers & Wilkins.
În același timp, noul BMW i7 dispune de un sistem de comenzi vocale cu ajutorul căruia poți deschide sau închide toate cele patru uși deodată. În plus, în suportul pentru braț al portierelor există câte un panou de comandă cu ecran tactile de 5,5 inch. De la acesta poți controla temperatura, funcția de masaj din scaun, geamul și sistemul audio.
De asemenea, regăsim un ecran central curbat BMW Interaction Bar. Acesta incorporează un instrumentar de bord de 12,3 inch și un ecran central de 14,9 inch. Este vorba despre o unitate de control și de operare din sticlă, care se întinde pe toată lățimea planșei de bord și pe fețele ușilor. Aceasta oferă un spectaculos joc de lumini, a cărui paletă include 12 culori. Volanul şi selectorul de viteze au un nou design.
Experienţa de lux este întregită de materiale de cea mai bună calitate, precum cașmirul pentru tapiţerie sau Veganza. Aceasta oferă un nivel ridicat de confort similar cu cel oferit de piele, dar ca alternativă sustenabilă şi vegană.
Noul i7 vine într-o singură versiune de caroserie
Noul BMW i7 aduce un nou detaliu estetic emblematic în limbajul de design al mărcii bavareze. Este vorba despre grila frontală dinamică „Iconic Glow”, care este iluminată. Mașine vine standard cu faruri LED adaptive inclusiv faza lungă cu funcţie Matrix şi asistent de fază lungă Selective Beam cu efect antiorbire. Luminile de zi sunt, de fapt, niște cristale Swarovski luminate din spate de LED-uri.
Limuzina bavareză este oferită exclusiv într-o singură variantă de caroserie cu ampatament lung. Mașina măsoară 5,39 m în lungime, 1,54 m în înălțime și 1,95 m în lățime, dimensiuni care se traduc printr-un spațiu mai mult decât generos la interior. Totodată, modelul vine în două niveluri de echipare: Excellence și M Sport.
Modelul standard vine cu roți de 19 inch. Versiunea cu pachet M Sport vine cu jante de 20 de inch și folosește bare de protecție față/spate cu design mai sportiv. De asemenea, pachetul M Sport Pro include jante pe 21 de inch, detalii finisate în negru lucios și un sistem de frânare îmbunătățit.