Noua Honda CR-V a crescut și se vrea a fi o ofertă premium

Autor: Ionuț Vîlciu 13 iul. 2022 Știri auto

Noua generație de Honda CR-V a fost lansată. Aceasta a primit o înfățișare nouă, dar și propulsoare hibrid mai sofisticate.

Honda a luat decizia de a mări dimensiunile SUV-ului CR-V. Astfel, noul model a crescut în lungime cu 6.8 centimetri, în lățime cu un centimetru, iar distanța dintre punți cu 4 centimetri.

Partea frontală se distinge printr-o grilă mare, verticală, dar și prin farurile cu tehnologie LED. De asemenea, și lămpile spate au fost modificate cu ocazia acestei restilizări.

Sunt disponibile mai multe variante de echipare, fiecare cu elemente specifice de design. Vor exista și modele cu bare mai agresive, spoilere suplimentare și terminații de ale evacuărilor de formă rectangulară. Dimensiunile jantelor sunt cuprinse între 18 și 19 inch.

Honda CR-V – o abordare mai premium

Pe lângă noua identitate vizuală, Honda CR-V primește și un interior regândit. Noua cabină se aseamănă foarte mult cu cea a noului Civic. Planșa de bord este una aerisită, fără prea multe elemente care să o încarce într-un mod nedorit. Așa cum am văzut și la noul Civic, gurile de ventilație sunt ascunse în spatele unui fagure dispus orizontal, care se întinde pe toată lățimea bordului. Instrumentarul de bord este unul digital, care măsoară 7 inch în diagonală.

Este prezent un ecran tactil cu dimensiunea de 7 inch. Opțional se poate opta pentru unul de 9 inch, care înglobează Android Auto și Apple CarPlay. Pe lângă acesta, este disponibil și un încărcător wireless de 15W.

Versiunile superioare vin echipate și cu un sistem audio premium de la Bose.

Motorizări noi, mai avansate

Producătorul spune că a reușit să creeze o experiență de condus mai plăcută pentru noul CR-V cu ajutorul noii sale platforme globale. De asemenea, noua generație beneficiază și de un plus de 15% pe partea de rigiditate structurală. Suspensia a fost revizuită și a fost adăugată o casetă de direcție cu rație variabilă, pentru a spori dinamica.

Motorizările constau în doua variante. Un motor de 1.5 litri turbo, cu 190 de cai. Acesta este legat la o cutie automată de tip CVT, iar puterea este furnizată roților cu ajutorul unui sistem de tracțiune integrală.

A doua variantă este un sistem de propulsie hibrid alcătuit dintr-un motor de 2 litri și două motoare electrice. Totalul de putere este de 204 cai și 335 Nm.

Noua Honda CR-V va fi lansată vara aceasta, urmând ca modele hibrid să apară mai târziu, în decursul acestui an.

Sursa: Carscoops

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:

Sursa foto: Carscoops


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide