A doua generaţie Hyundai i30 este gata să-şi înceapă cariera comericală pe piaţa românească. Proiectat şi dezvoltat în cadrul centrului tehnic Hyundai Motor Europe din Germania, şi produs la uzina din Nosovice, Cehia, noul i30 reprezintă cel mai recent model Hyundai dedicat pietei europene.
Desi platforma modelului i30 a ramas neschimbată, dimensiunile noii generaţii au fost adaptate pentru a genera mai mult spaţiu interior, atât pentru pasageri, cât şi pentru bagaje. Ocupanţii locurilor din faţă se bucură de 30 mm spaţiu în plus la nivelul capului, 11 mm suplimentari la nivelul picioarelor şi respectiv 14 mm adiţionali la nivelul umerilor. Capacitatea portbagajului a crescut si ea cu 11 procente, pana la 378 litri.
Tehnologia standard pentru versiunile de echipare i30 disponibile în România include: 6 airbaguri, ESP, asistenţă la pornirea în rampă, direcţie servoasistată electric cu trei moduri de funcţionare, închidere centralizată cu telecomandă, sistem activ de management al direcţiei (VSM), oglinzi exterioare acţionate electric, aer condiţionat, geamuri electrice faţă, sistem audio radio-CD cu MP3, 4 boxe, USB si AUX şi faruri de zi cu tehnologie LED.
Noua generaţie i30 este alimentată de o gamă de propulsoare formată din şase opţiuni: trei diesel si trei pe benzina. La capitolul diesel, motorul de entry-level este cel de 1.4 litri şi 90 CP, pentru ca propulsorul de 1,6 litri să fie oferit în versiunile de 110 şi 128 CP. Discuţia pentru benzină începe cu motorul de 1,4 litri şi 100 CP, pentru ca propulsorul 1,6 MPI să ofere 120 CP, iar 1,6 GDI, 135 CP.
Cel mai popular motor diesel pentru i30 se anunta a fi unitatea 1.6 VGT de 110 CP. Si motorizarile pe benzina aferente noului i30 au fost setate pentru a oferi un echilibru excelent intre performante si economia de carburant. Spre exemplu, noul propulsor ‘Gamma’ GDI de 1.6 litri şi 135 CP utilizeaza injectia directa pentru a spori puterea si cuplul generate. Tehnologia ce îmbunătăţeşte dinamica noului i30 cuprinde o optiune inovativă, denumită Flex Steering, ce introduce trei moduri de operare a autovehiculului: confort, normal si sport.
Noul Hyundai i30 este disponibil pe piata locala in patru versiuni de echipare aferente celor sase motorizari disponibile: Classic, Comfort, Highway si Exclusive. Preţurile pentru noul Hyundai i30 în România pornesc de la 14.437 euro, cu TVA inclus. Garanţia de cinci ani, sub forma pachetului Hyundai 5 Year Triple Care, este oferită în continuare pentru Hyundai-ul de clasă compactă. Pachetul de servicii include 5 ani de asistenţă rutieră si 5 ani de verificări tehnice periodice gratuite.