Noua generație Honda Civic Type-R va fi dezvăluită pe 20 iulie (cu video)
Constructorul japonez de automobile Honda a anunțat oficial că noua generație Civic Type-R va fi dezvăluită pe 20 iulie. Hot-hatch-ul nipon este unul dintre cele mai așteptate noi modele în 2022. Anunțul a fost însoțit de un video-teaser cu viitorul „hot-hatch” și vine la un an de la prezentarea mașinii sub formă de concept.
În urmă cu patru luni, Honda a lansat pe piața europeană noua generație Civic echipată cu un sistem de propulsie hibrid. Așa cum s-a întâmplat în cazul fiecărei generații, japonezii pregătesc și versiunea de performanță Type-R.
Au trecut doi ani de la debutul procesului de dezvoltare și de testare a noii Civic Type-R. Producătorul asiatic a demarat în urmă cu șase luni o amplă campanie de promovare, care se apropie de final. Și asta pentru că Honda a confirmat că modelul va fi dezvăluit pe data de 20 iulie.
Noua Civic Type-R va fi mai puternică decât actuala generație
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Japonezii au publicat în mai multe rânduri imagini cu noul lor „hot-hatch” camuflat din timpul testelor pre-lansare. Recent, modelul de performanță a stabilit un nou record pentru o mașină de serie cu roți motrice față pe legendarul circuit de la Suzuka.
Noua Honda Civic Type-R va debuta cu mai multă putere comparativ cu actuala iterație. Sportiva niponă va folosi o versiune îmbunătățită a motorului turbo de 2,0 litri și 320 CP. Este vorba despre propulsorul de pe actualul model, care se află pe piață din 2017. Totodată, noul „hot-hatch” va fi oferit exclusiv cu transmisie manuală.
Se știe că noua generație va primi cinci noi culori pentru exterior: negru, alb, gri, roșu și albastru. În schimb, nuanța emblematică Phoenix Yellow ar putea fi folosită pentru o viitoare ediție specială.
Din punct de vedere estetic, noua Civic Type-R este o evoluție față de versiunea anterioară. Cu toate acestea, este de așteptat să se păstreze detaliile specifice modelului Type-R, iar între acestea amintim prizele de aer de mari dimensiuni de la partea frontală și un eleron posterior supradimensionat.
Cea de-a unsprezecea generație își va face debutul într-o primă fază în Europa. Apoi, va fi lansată și la nivel global. Cei de la Honda nu au dezvăluit specificațiile tehnice ale viitorului lor model.
Cum spuneam, lansarea noului model Honda Civic Type-R va avea loc pe 20 iulie. Ulterior, modelul va încerca să stabilească un nou record pe circuitul Nurburgring la categoria „hot-hatch”-urilor. Recordul este deținut de Renault Megane RS Trophy-R cu un timp de 7 minute și 40,1 secunde.