Jeep va prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt 2013 ediţia limitată Jeep Wrangler Polar, model ce a primit o configuraţie Unlimited în patru uşi şi o culoare exterioară Hydro Blue, asortată cu interiorul de culoare neagră.
Printre restul de detalii stilistice exclusive, Jeep Wrangler Polar mai dispune de jante Gloss Black de 18 inci din aliaj, un hardtop în culoarea caroseriei şi accesorii originale Mopar.
Inspirată din condiţiile climaterice extreme ce caracterizează regiunile arctice, ediţia limitată Jeep Wrangler beneficiază de logo-ul Polar poziţionat lateral, lângă apripile anterioare, emblemă ce conţine coordonatele 78° S şi 106° E. Acestea corespund localităţii Vostok din Antarctica, unde a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură: -89,2° C.
La interior, habitaclul oferă scaune îmbrăcate în piele de culoare neagră cu cusături Pearl White în partea superioară a spătarului, scaune faţă cu încălzire şi volan îmbrăcat în piele şi inserţii lucioase Ceramic White.
Modelul este disponibil fie cu un propulsor turbodiesel de 2,8 litri CRD de 200 CP ce livrează un cuplu maxim de 460 Nm cuplat cu o transmisie automată cu cinci rapoarte, fie cu un V6 pe benzină, de 3,6 litri, cu o putere de 284 CP şi un cuplu maxim de 347 Nm.
În ceea ce priveşte performanţele în regim off-road, Jeep Wrangler Polar vine dotat cu o punte faţă Dana 30 care face echipă pe spate cu puntea Dana 40, sistem de tracţiune part-time Command-Trac NV241 şi diferenţial posterior autoblocant Trac-Lok.