Noua Dacia Logan sau mașină străină rulată. Ce alegi?

Publicat: 19 11. 2020, 07:40
Actualizat: 19 11. 2020, 07:44

Noua Dacia Logan a stârnit un val de entuziasm printre șoferii români. Prețul său de pornire i-a descurajat pe unii dintre aceștia, în ciuda faptului că sedanul românesc pare să fi trecut la un alt nivel. Dar ce ar alege românii dacă ar avea de ales între Dacia Logan nouă și o mașină străină rulată?

GALERIE FOTO

Cea mai scumpă Dacia Logan are preț de pornire de 14.050 de euro. Pentru această sumă, clientul primește mașina cu motorul turbo de 1.0 litru cu 90 de cai putere. Propulsorul este cuplat la o transmisie automată CVT. Această transmisie este o premieră în gama Dacia Logan.

Noua Dacia Logan poate fi comandată cu sistemul multimedia de top Media Nav, cu navigație redată pe ecranul tactil de 8 inci. Sistemul permite conexiune wireless Apple CarPlay și Android Auto. Viitorul posesor de Logan nou poate comanda contra cost încă o mufă USB și măsuțe pliabile pentru locurile din spate.

Șase airbag-uri, un buton SOS în plafon pentru apelarea numărului de urgență, senzori de parcare și frânare automată de urgență sunt dotări standard la noua Dacia Logan.

Ce mașină străină rulată îți iei la preț de Dacia Logan nouă?

Mulți dintre cei care au văzut prețurile au spus că se vor orienta către o mașină străină rulată. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că versiunea de bază a celei de-a treia generații este cu doar 770 de euro mai scumpă și mult mai bine echipată decât versiunea de bază a generației anterioare. Dacia Logan este și în cursa pentru Mașina Anului 2021 în România. (O poți vota AICI)

Dar achiziționarea unui autoturism second hand presupune o serie de riscuri. Istoricul incert, kilometrajul dat înapoi, daune nedeclarate pot veni la pachet cu mașina străină la preț de Dacia Logan nouă.

De exemplu, un BMW Seria 3 din 2014, cu motor de 1,6 litri pe benzină, tracțiune spate și transmisie automată se vinde cu 13.490 de euro. Mașina a fost rulată doar în România. Potrivit anunțului publicat pe autovit.ro, în 6 ani a parcurs 90.000 de kilometri. (vezi GALERIA FOTO).

Cei care vor o mașină străină rulată se pot orienta, de exemplu, către o Skoda Superb din 2016, cu 154.500 de kilometri la bord. Are motor 1.4 pe benzină și cutie manuală.

Cine dorește o mașină rulată aproape nouă poate lua în considerare un Renault Captur din 2019, cu 18.000 de kilometri și preț de 14.300 de euro. Are motor pe benzină cuplat la o transmisie manuală.

Citeștei și: