Nou sistem antifurt de la japonezi: senzorul de… fund!
Deşi la noi sunt foarte puţine cazurile de furt al maşinii în stil „hijack” (proprietarul maşinii este deposedat prin violenţă şi ameninţări cu moartea de maşina sa, în timp ce este la volan, oprit în trafic sau forţat să oprească pe şosea), în alte părţi ale lumii e vorba de o problemă serioasă.
În Japonia, de exemplu, se pare că s-au înmulţit cazurile de „car hijack”, iar cecetătorii de la Advanced Institute of Industrial Technology din Tokyo au proiectat un sistem antifurt menit să împiedice aceste incidente. Pentru moment, e vorba de un proiect în stadiu incipient de testare.
Mai exact, cercetătorii japonezi au gândit un sistem care conţine nu mai puţin de 360 de senzori, plasaţi în şezutul scaunului. Senzorii măsoară diverse caracteristici ale… fundului celui care stă în scaunul şoferului, pe baza cărora stabileşte identitatea persoanei: dacă nu e proprietarul maşinii, motorul nu porneşte.
Lucrurile par simple şi eficiente, mai ales că deja au fost realizate teste pe un eşantion de şase persoane, iar realizatorii noului sistem antifurt declară că noua tehnologie este fiabilă în proporţie de 98%. Însă, în realitate, apar mai multe probleme: de la costurile pentru montarea şi setarea unui astfel de sistem până la întrebări de genul „dacă mă îngraş sau slăbesc, ce se întâmplă?”.
Pentru moment, ideea japonezilor rămâne la stadiul de inedit. Dar să nu uităm că şi etilotestul de maşină era, până nu demult, considerat doar o idee comică, iar acum pare foarte aproape de montarea standard pe maşini.
Voi ce credeţi:
VA APĂREA PE MAŞINI ANTIFURTUL CU SENZOR PENTRU FUND?