Volvo vine cu o nouă tehnologie, pe care vrea să o implementeze pe toate modelele sale. Compania vrea să introducă pe parbrizul mașinilor un sistem AR, ce le va permite șoferilor să primească informații despre starea drumului.
Noul sistem pe care vrea să îl introducă Volvo va avea o cameră capabilă să arate proiecteze pe ecran imagini când afară este întuneric sau în condiții de ceață.
Acest nou sistem îi va ajuta pe șoferi în momentul în care călătoresc în niște condiții meteo extrem de dificile. Despre noua tehnologie Volvo, compania a spus că va folosi un material MLTC, adică un fel de display pe care sunt afișate informațiile pe toată suprafața parbrizului.
Conform slashgear.com, pe parbrizul mașinii se vor afișa informații despre navigație, viteză, semne de circulație și obstacolele pe care le vei întâmpina pe drum.
De asemenea, pe parbriz vor mai fi proiectate: limita de viteză a mașinii, drumul pe care trebuie să îl urmezi și va detecta și animalele care ar putea reprezenta un pericol pentru șofer.
Acest noua sistem, potrivit Volvo, va folosi camere speciale pentru a calcula distanța între mașină și obiecte. Astfel, elementele pe ecran vor fi afișate și dimensionate în funcție de distanță.
Constructorul suedez va colabora pentru această nouă tehnologie cu Spectralics, o companie alături de care Volvo a mai colaborat în trecut. Acesta este, momentan, doar un prototip la care se lucrează. Noua tehnologie ar putea fi implementată peste câțiva ani.
Spectralics mai anunță că acest display va fi unul rezistat și va fi rezistat în cazul unui incident rutier.