Noile variante de Mercedes-Benz Unimog sunt perfecte pentru off-road
Germanii de la Mercedes-Benz au lansat două noi versiuni ale legendarului Unimog, la doi ani de la dezvăluirea noii generaţii. Denumite U 4023 şi U 5023, proaspetele variante de Unimog au fost descrise ca fiind „un nou etalon al perfecţiunii în off-road”. Vorbe mari, fără îndoială, însă istoria ne-a învăţat că Unimogul e capabil să facă orice, atâta vreme cât are accesoriile potrivite la îndemână.
Conform informaţiilor oficiale, U 4023 şi U 5023 folosesc un nou propulsor diesel Euro 6 de 5,1 litri cu patru cilindri în linie, botezat OM 934 BlueTec 6, care dezvoltă 231 CP şi un cuplu uriaş – de 900 Nm – între 1.200 şi 1.600 rpm. Viteza maximă este de 90 km/h şi este „adecvată pentru călătorii lungi sau rularea pe autostradă”, potrivit comunicatului.
Dar nu autostrada e locul de joacă al noilor variante, ci pădurile, deşerturile şi orice alte destinaţii în care ţi-ar fi greu să ajungi cu orice altă maşină. Unghiul de atac e de 44 de grade, iar cel de degajare e de 51 de grade, în vreme ce adâncimea vadului de trecere este de 1,2 metri. Diferenţialele sunt blocabile, bineînţeles, iar sistemul de reglaj al presiunii în roţi (Tirecontrol) se asigură că aderenţa este optimă, indiferent de suprafaţa de rulare.