Noile maşini ale Poliţiei Române

Publicat: 22 06. 2018, 09:36

Primele 100 de maşini noi de poliţie din cele 560 contractate de Miniserul de Interne au fost primite de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Potrivit News.ro, până la finalul anului MAI ar urma să mai achiziţioneze încă 1.300 de autovehicule autospeciale şi motociclete.

Autovehiculele Dacia Logan au fost cumpărate din suma de 30 de milioane de lei cu care a fost suplimentat bugetul MAI în luna aprilie.

Cum a pierdut Dacia o licitaţie pentru 2,4 lei pe maşină

Renault Comercial Roumanie, compania care comercializează pe piaţa locală mărcile Dacia, Renault şi Nissan, a pierdut în 2015 una dintre cele mai mari licitaţii de pe piaţa auto din ultimii ani în faţa Porsche România, importatorul oficial al mărcilor VW, Seat, Skoda şi Audi, pentru o sumă medie de doar 2,4 lei pe autovehicul, conform documentelor oficiale obţinute de ProMotor.

Ministerul de Interne, prin intermediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a organizat o licitaţie pentru cumpărarea a până la 400 de maşini de patrulare. Anunţul a fost publicat în data 09.04.2015. Pentru atribuirea acestui contract a fost făcută o licitaţie deschisă, criteriul de selecţie fiind preţul cel mai scăzut.

Pentru lotul de autovehicule de patrulare pentru Poliţia Rutieră DR1 (300-400 maşini), la licitaţie au participat Porsche Romania şi Renault Comercial Roumanie. Potrivit procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, din data de 25.05.2015, Renault a făcut o ofertă de 18.870.968 de lei, fără TVA, în timp ce Porsche a oferit 18.870.000 lei, fără TVA. Astfel, diferenţa dintre cele două oferte a fost de doar 968 de lei, adică 2,4 lei pe maşină.

Valoarea contractului a fost estimată de beneficiar la 14.153.226 – 18.870.968, fără TVA.

Contractul a fost atribuit în data de 06.07.2015.