Noile BMW i3 şi BMW i3s vor debuta în noiembrie. Cu ce vin nou acestea – FOTO
Un model BMW i3 revizuit va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt alături de noua versiunie sportivă BMW i3s. Noile modele vor debuta pe piaţă în luna noiembrie a acestui an.
BMW i3 a fost îmbunătăţit, nu doar cu accente de stil, cu echipamente de ultimă generaţie şi noi servicii digitale, ci şi adăugării unei noi variante de model. BMW i3s va debuta alături de noua ediţie a primului automobil premium care a fost conceput încă de la început pentru mobilitatea electrică. Cu putere mai mare, tehnologie de şasiu modificată, calităţi dinamice mai pronunţate şi caracteristici de design proprii, această variantă promite un plus important în plăcerea de a conduce, emblematică pentru marcă. Oferind o experienţă de condus electric premium, fără emisii locale, împreună cu un nivel complet nou al tehnologiei de conectivitate, ambele modele reprezintă viitorul mobilităţii urbane.
Încă din 2014, modelul BMW i3 este cel mai bine vândut automobil electric premium din clasa lui, nu doar în Europa, ci şi la nivel mondial. În România, în primele şase luni ale acestui an, unul din trei modele electrice vândute a fost BMW i3. BMW i s-a dovedit un succes prin modelele revoluţionare, dar şi prin serviciile avansate, cu o abordare cu adevărat orientată către o dezvoltare durabilă, în fiecare detaliu, de la producţie, la utilizare şi reciclare.
Motor electric BMW eDrive pe două niveluri de putere, baterie de înaltă tensiune cu capacitate de 94 Ah/33 kWh, motor range extender opţional
Urmărind o îmbunătăţire sistematică, tehnologia BMW eDrive din noile BMW i3 şi BMW i3s oferă o mobilitate cu emisii locale zero, cu o livrare spectaculoasă a puterii, utilizare eficientă a energiei şi o autonomie optimizată pentru caracter practic cotidian care se extinde dincolo de cerinţele unei călătorii exclusiv urbane. Energia ambelor provine de la bateria litiu-ion de înaltă tensiune, dezvoltată de BMW Group, cu o capacitate de 94 amperi-oră (Ah) sau 33 kilowatt-oră (kWh). Un motor range extender poate fi comandat ca opţiune atât pentru noul BMW i3, cât şi pentru noul BMW i3.
Design: aspect sportiv
Noile BMW i3 şi BMW i3s setează standardele în segementul automobilelor electrice compacte, iar numeroase elemente de design au fost incluse pentru a sublinia acest aspect.
Restilizarea barelor faţă şi spate accentuează lăţimea automobilului, întărind percepţia dinamică. O bandă decorativă cromată, care acoperă întreaga lungime a spatelui, şi poziţionarea denumirii modelului şi a emblemei eDrive pe marginile exterioare ale hayonului sunt alte elemente de desing care întăresc percepţia lăţimii automobilului.
Noile BMW i3 şi BMW i3s sunt echipate standard cu faruri LED integrale, care folosesc unităţi LED atât pentru faza scurtă şi cea lungă, cât şi pentru luminile de zi. Noile indicatoare de semnalizare sunt dotate şi ele cu tehnologie LED şi sunt integrate în bara frontală sub forma unor benzi orizontale. Acest lucru înseamnă că LED-urile sunt utilizate acum pentru toate funcţiile de iluminare în partea frontală a automobilului, aşa cum se întâmpla deja cu blocurile optice spate, acoperite cu sticlă.
Noul BMW i3: noi accente de stil pentru un sentiment de eleganţă sportivă Evoluţia designului exterior nu numai că ajută la aducerea în prim-plan a calităţilor sportive ale noului BMW i3, dar evidenţiază şi eleganţa. Bara frontală este vopsită complet în culoarea caroseriei şi are un contur în formă de U, de culoare neagră, care consolidează prezenţa automobilului când este privit din faţă. Mergând spre partea spate, contururile puternic modelate şi contrastul de culoare între învelişul negru şi încrustaţia în culoarea caroseriei creează din nou un aspect energic şi expresiv.
De culoare argintie, noua linie de accent de pe acoperişul noului BMW i3 adaugă un plus de eleganţă şi dinamism.
Noul BMW i3s: un performer dinamic complet
Noul BMW i3s încorporează o serie de elemente de design proprii, care subliniază caracterul său foarte dinamic. Barele faţă şi spate se remarcă prin contururile puternic modelate, specifice modelului. La partea din faţă, finisajele în negru crează o prezenţă dinamică. Secţiunile laterale ale barei faţă sunt marcate în partea inferioară prin benzi de accent în BMW i Blue sau Frozen Gray, care accentuează suplimentar lăţimea automobilului. De asemenea, elementele de accent din grila BMW închisă este vopsit în negru lucios la BMW i3s, pentru a oferi grilei un aspect mai mare şi mai proeminent. La spate, conturul negru încadrează inserţia foarte lată în culoarea caroseriei. La noul BMW i3s, linia de accent de pe linia acoperişului are acelaşi finisaj negru lucios ca montanţii A.
Noul BMW i3s vine echipat standard cu suspensie sport, care include o reducere cu 10 milimetri a gărzii la sol. Extinderea cu 40 de milimetri a ecartamentului în comparaţie cu BMW i3 are un impact suplimentar asupra marginilor negre ale pasajelor roţilor. Noul BMW i3s este disponibil cu jante exclusive de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design „double-spoke”, care sunt mai late cu 20 de milimetri decât versiunile disponibile anterior. Ele pot fi comandate în variantele de culoare Bicolour şi Jet Black.
Interior: sentiment deosebit de spaţialitate, materiale sustenabile
Asemenea designului exterior, stilul interior al noilor BMW i3 şi BMW i3s are originile în noua arhitectură LifeDrive. Realizată din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), celula pasagerilor oferă o senzaţie extraordinară de spaţiu şi este dominată de un sentiment de luminozitate. Principiul de proiectare al celor două modele cu patru locuri înseamnă că nu este nevoie nici de montanţi B ficşi. Uşile care se deschid în direcţii opuse permit pasagerilor să intre şi să iasă cu uşurinţă.
Liniile de echipare Loft, Lodge şi Suite sunt disponibile pentru noile BMW i3 şi BMW i3s ca alternativă la versiunea Atelier standard. Opţiunea de design interioar Lodge include o nouă tapiţerie pentru suprafaţa scaunelor, Solaric Brown, care combină pielea naturală, tratată cu extract de frunze de măslin, cu un material textil din lână. BMW i3 şi BMW i3s susţin dezvoltarea durabilă prin materiale selecţionate pentru cele două modele, inclusiv plastic reciclat, materii prime regenerabile, fibrele naturale şi lemn de eucalipt cu granulaţie naturală. Peste 80% din suprafeţele vizibile pasagerilor sunt realizate din materiale reciclate sau din resurse regenerabile. Noua opţiune pentru centura de siguranţă albastră oferă un accent de culoare în interior, în maniera tipică a mărcii. BMW i3s suplimentează toate acestea cu inscripţia de model de pe covoraşele din faţă, prezentă standard.
Motorul electric sincron care alimentează noul BMW i3 generează o putere maximă de 125 kW/170 CP. Cuplul maxim este de 250 Nm, tot fiind disponibil instantaneu de la demaraj, aşa cum se întâmplă de obicei cu motoarele electrice. Aceasta înseamnă că apăsarea acceleraţiei declanşează imediat sprintul. Performanţa pe care conducătorii o aşteaptă de la un BMW este furnizată cu uşurinţă de motor printr-o transmisie automată cu o singură treaptă, cu livrare continuă a puterii. Sprintul de la 0 la 100 km/h este realizat de noul BMW i3 în 7,3 secunde. Viteza maximă este limitată la 150 km/h.
Localizată jos în podeaua automobilului, bateria litiu-ion de înaltă tensiune oferă o autonomie de 290-300 de kilometri* conform ciclului NEDC, 235-255 de kilometri** conform WLTP şi până la 200 de kilometri*** în utilizare cotidiană. Consumul combinat de energie electrică al noului BMW i3 în ciclul NEDC variază între 13,6 şi 13,1 kWh pentru 100 km*.
Noul BMW i3s oferă o interpretare şi mai sportivă, dispunând de un motor electric de 135 kW/184 CP care generează un cuplu maxim de 270 Nm. Trenul de rulare actualizat include controlul modificat al motorului şi lagăre cu role conice specifice, care au fost utilizate pentru a optimiza suplimentară a livrării puterii şi a curbei de putere la turaţii mai mari. La limitele intervalului de turaţii ale motorului, puterea şi cuplul dezvoltate vin cu o creştere de până la 40% faţă de BMW i3.
În plus, noul BMW i3s este echipat cu suspensie sport cu arcuri, amortizoare şi bare antiruliu special dezvoltate. De asemenea, conducătorii pot selecta modul SPORT utilizând comutatorul Driving Experience Control. Aceasta iniţiază un răspuns mai direct al acceleraţiei şi caracteristici mai ferme ale direcţiei pentru a accentua suplimentară a laturii sportive a automobilului.
Doar 6,9 secunde sunt suficient pentru ca noul BMW i3s să accelereze de la 0 la 100 km/h, în drum spre viteza maximă de 160 km/h. Rezultatul este un consum de energie electrică combinat de 14,3 kWh/100 km* în ciclul NEDC. Autonomia electrică ajunge la 280 de kilometri* conform ciclului NEDC, la 235-245 de kilometri** conform WLTP şi până la 200 kilometri în utilizarea zilnică.
Un motor pe benzină, cu doi cilindri şi putere de 28kW/38 CP, pentru extinderea autonomiei (range extender) este disponibil ca opţiune atât pentru noul BMW i3, cât şi pentru noul BMW i3s. Motorul acţionează un generator care produce energia necesară în timpul condusului pentru a menţine un nivel constant de încărcare a bateriei de înaltă tensiune. Acest lucru extinde autonomia generală a automobilului în utilizarea cotidiană cu 150 de kilometri, mărind-o de la aproximativ 180 de kilometri până la un maxim de 330 de kilometri***. Autonomia electrică a noului BMW i3 cu range extender este de 225 până la 235 de kilometri* conform NEDC şi de 190-200 de kilometri** conform WLTP. Cifrele corespunzătoare pentru noul BMW i3s cu range extender sunt de 220 de kilometri* în NEDC şi de 185-195 de kilometri** în WLTP.
În ciclul NEDC, datele de consum mixt ale noul BMW i3 cu range extender sunt de 11,9-11,5 kWh/100 km pentru energia electrică şi de 0,6 l/100 km (emisii CO2: 14-13 g/km)* pentru consumul de combustibil. În acelaşi ciclu NEDC mixt, noul BMW i3s cu range extender consumă 12,5 kWh/100 km de energie electrică şi 0,7 l/100 km (emisii CO2: 14 g/km)* de combustibil.
* Datele de consum şi emisii, precum şi autonomie confort ciclului de testare NEDC pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese.
** Autonomiile conform ciclului de testare WLTP pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese şi de nivelul de echipare.
*** Date conform măsurătorilor BMW de autonomie în utilizare zilnică în zonele urbane, temperatură exterioară: 20°C, încălzire/aer condiţionat, precondiţionare, mod de condus COMFORT. Autonomia depinde de diferiţi factori, în special: stilul personal de condus, caracteristicile traseului, temperatura exterioară, precondiţionare.