Noi probleme apărute pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Când se va deschide traficul?
Potrivit ministrului Cuc, problema cea mai gravă de pe acest tronson este fisura observată săptămâna trecută în zona Holdea, însă sunt şi alte aspecte negative, inclusiv legate de grosimea stratului de asfalt, care, specialiştilor de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), ar avea în unele locuri mai puţin cu 3-4 centimetri.
Între problemele observate de către specialiştii CNAIR şi CESTRIN se înscrie şi o zonă în care autostrada nu mai are asigurată planeitatea necesară, deoarece s-a tasat din propria greutate, fără să fie în trafic, după cum remarca directorul general CNAIR, Sorin Scarlat.
„Sunt probleme la evacuarea apelor, nu şi-au făcut lucrările aşa cum ar fi trebuit, sunt probleme la structuri şi sunt probleme la corpul autostrăzii în urma carotelor care au fost prelevate de către CESTRIN. Cea mai gravă problemă este la nodul Holdea, unde crăpătura care a început să-şi facă apariţia, la începutul săptămânii trecute, uşor, uşor ia amploare. În acest moment, CNAIR are în desfăşurare o expertiză pentru acest obiectiv. Noi ne dorim să dăm în trafic aceşti 21 de kilometri care sunt pe acest tronson, lucru care se va şi întâmpla, dar în momentul în care se va finaliza expertiza, să ştim exact cu ce avem de-a face pe acest lot de autostradă şi ce ne-a lăsat, ca să spunem aşa, greaua moştenire pe care ne-a lăsat-o constructorul”, a spus ministrul Transporturilor.
În ceea ce priveşte expertiza tehnică legată de calitatea lucrărilor pe lotul 3 Lugoj-Deva, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a menţionat că se încearcă finalizarea acesteia până la sfârşitul lunii septembrie, apreciind că specialiştii vor oferi şi soluţii de remediere a defecţiunilor constatate.
„Expertiza este în derulare. În mod cert, la finalizarea acestui raport, expertul va da nişte soluţii de remediere, va cuantifica lucrările care trebuie executate şi, implicit, vom şti de câţi bani avem nevoie pentru a pune în siguranţă această autostradă. Avem certitudinea că lucrurile sunt pe un făgaş normal şi încercăm să ne încadrăm în acest timp pentru a putea să punem în circulaţie această autostradă”, a spus Scarlat.
În acest context, ministrul Transporturilor a dat asigurări că se doreşte deschiderea lotului 3 într-un termen cât mai scurt, chiar dacă pe unele porţiuni vor fi instituite restricţii pentru ca anumite probleme să poată fi remediate sub trafic.
„Nu aş vrea să forţez un termen, în momentul de faţă, dar el va fi unul rapid. Noi vrem să dăm în circulaţie aceşti kilometri, probabil că vor exista anumite restricţii pe zonele unde sunt probleme, pe care le va comunica CNAIR către participanţii la trafic, dar în momentul de faţă aşteptăm expertiza să vedem ce avem de făcut pentru a remedia problemele care, parte din ele, pot fi remediate sub trafic. În acest sens, sub nicio formă compania nu va ţine închisă autostrada, nicio secundă”, a susţinut ministrul Transporturilor.