Noi informații despre Tesla Roadster: Elon Musk susține că mașina va putea atinge 96 km/h în mai puțin de o secundă
Tesla Roadster revine în atenția publicului pe măsură ce ne apropiem de debutul oficial al sportivei electrice. Elon Musk dezvăluie noi detalii despre cea de-a doua generație a modelului electric.
Au trecut aproape 7 ani de la anunțul celei de-a doua generații Tesla Roadster și, deocamdată, nu există informații prea multe despre viitorul model sportiv al companiei lui Elon Musk. Cu toate acestea, dacă este să ne încredem în spusele lui Elon Musk, se pare că nu vom mai avea mult de așteptat până să vedem noua Tesla Roadster.
CEO-ul Tesla abordat subiectul pe platforma de socializare X (fostul Twitter) și a oferit câteva informații despre mașina care încă întârzie să fie lansată pe piață. Musk știe să creeze interes pentru produsele companiei sale, iar acum a făcut afirmații puternice legate de viitoarea Tesla Roadster, spunând că „nu va exista niciodată o altă mașină ca aceasta, dacă ai putea să spui măcar că este o mașină.” El a adăugat: „Cred că are o șansă de a fi cel mai uimitor demo de produs din toate timpurile.”
Tesla Roadster ar putea fi lansată la finalul acestui an
Potrivit Motor1, Elon Musk a mai spus și că noua Tesla Roadster va putea accelera de la 0 la 60 de mile pe oră (96 km/h) în mai puțin de o secundă. CEO-ul Tesla a spus că designul a fost finalizat și vom ajunge să vedem modelul de producție aproape de sfârșitul anului. Scopul este de a începe livrările către clienți la un moment dat în 2025, dar cunoscând modul de operare al companiei, nu putem fi niciodată prea siguri de cum vor decurge lucrurile.
Până când vom vedea cu adevărat mașina, putem să ne aducem aminte de specificațiile promise de companie în 2017. Inițial, Tesla spunea că noul Roadster va putea accelera de la 0 la 96 km/h în 1,9 secunde și că va putea atinge o viteză maximă de peste 400 km/h și o autonomie maximă posibilă de 1.000 de kilometri.