Noapte albă pentru polițiștii de la Rutieră: Val de accidente grave în București – VIDEO
A fost noapte albă pentru polițiștii de la Brigada Rutieră din cadrul Poliției București, în condițiile în care un val neobișnuit de accidente grave a marcat traficul din Capitală.
Prima noapte a săptămânii a adus un val de accidente în București. Polițiștii au avut de furcă, spitalele au primit pacienți, iar service-urile așteaptă cu nerăbdare să facă bani din repararea mașinilor, acolo unde se mai poate. Au tras lozul necâștigător companiile de asigurări și, desigur, victimele care au ajuns la spital, unele în stare gravă.
Un accident grav s-a petrecut pe bulevardul Dimitrie Cantemir, între bulevardul Tineretului și Pasajul Unirii. Șoferul unui autoturism a întors peste marcajul longitudinal continuu, mașina acestuia fiind lovită de o alta care circula regulamentar. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au ajuns la spital.
O neacordare de prioritate pe strada Toporași la intersecția cu strada Cladova a trimis trei mașini la service și două persoane la spital. Ceva mai târziu, un alt accident grav s-a produs pe Calea Floreasca. Două mașini s-au ciocnit, iar unul dintre conducătorii auto a fost grav rănit, având nevoie de descarcerare pentru a putea fi eliberat dintre fiarele mașinii.
Noapte albă pentru polițiștii de la Rutieră, în București
Pe str. Dumitru Papazoglu colț cu str. Anastasie Panu, un pieton care traversa neregulamentar a fost lovit de o mașină. Din fericire, victima nu a fost grav rănită, chiar dacă a avut nevoie de spitalizare. Polițiștii au constatat, în acest caz, că pietonul consumase alcool.
Când lucrurile păreau că au intrat în normal, un alt accident s-a produs pe DN1, între podul Otopeni și strada Jandarmeriei. În acest caz, vinovat a fost șoferul unei mașini care a ieșit din benzinărie fără să se asigure, fiind acroșat de un alt autoturism care circula dinspre Otopeni. În urma impactului una dintre mașini s-a răsturnat pe plafon, dar, din fericire, niciunul dintre pasagerii mașinilor implicate nu a necesitat îngrijiri medicale.
Chiar și în aceste condiții, nu putem vorbi de un record de accidente. Șoferii din București au o reputație solidă, după ce au marcat 12 accidente în 24 de ore în luna decembrie, odată cu înrăutățirea condițiilor meteo. Recordul anterior era de 11 accidente și fusese stabilit în 2018, de asemenea la căderea primei zăpezi.