Jocul Grand Theft Auto V are şi o variantă care se joacă pe internet, în mod multiplayer. Se cheamă GTA Online şi are o grămadă de adepţi în lumea jucătorilor, dar majoritatea se întâlnesc în mediul virtual ca să se omoare între ei sau să distrugă maşini.
Partea interesantă a unui joc ca GTA Online este că s-au creat multe comunităţi, iar una care mi-a atras atenţia este cea a off-roaderilor. Mai exact, există un grup de oameni care se întâlnesc în joc cu maşini pregătite pentru drumuri de munte şi se comportă ca şi cum ar fi în realitate. Ceea ce, crede-mă pe cuvânt, e foarte greu de făcut în GTA.
Conform subiectului de pe Reddit, în 4 aprilie 2015 s-a desfăşurat al doilea tur public de off-road la care au participat în jur de 15 persoane care au acasă console PlayStation 4. Spre deosebire de primul tur, acesta a oferit şi premii virtuale pentru diferite criterii, unul dintre cele mai importante fiind ca maşinile să ajungă întregi la final, la fel cum ar fi normal şi în lumea reală.
Modelele permise au fost doar cele cu care se poate ieşi de pe asfalt, iar după cum arată pozele, se pare că a fost o treabă pe cinste.