Nişte elveţieni au descoperit „România secretă” şi organizează expediţii off-road în Carpaţi (VIDEO)
În timp ce căutam lucruri interesante pe YouTube, am dat, din pură întâmplare, peste canalul numit Geko Expeditions, iar videoclipul care mi-a atras atenţia se numea „Roumanie secrète // Raid 4×4”. Evident, am dat click, fiindcă altfel nu ai fi citit acest articol acum, aici.
În total, Geko Expeditions a publicat patru filmări făcute pe coclaurile româneşti, iar după ce am intrat pe site-ul oficial, am aflat că e vorba despre o mică firmă din Elveţia care organizează expediţii off-road pentru străini în locuri ca Islanda, deşertul Sahara, deşertul Namibiei, Madagascar şi, nu în ultimul rând, România.
Itinerarul e destul de simplu – se intră în ţară pe la Satu Mare, se petrec două săptămâni în Maramureş, Bucovina şi Transilvania, după care turiştii ies pe la Oradea.
Preţul e de 1.490 de euro pentru fiecare persoană care participă cu propria maşină echipată corespunzător, ceea ce nu e puţin, însă se pare că turul prin România are succes – s-au organizat deja trei (2013, 2014 şi 2015), iar în 2016 e programată încă o ediţie a expediţiei, în luna iulie.
Pe lângă experienţa condusului pe coclauri, elveţienii programează şi vizite la ferme, ateliere şi mănăstiri de pe drum, aşa că turiştii au ocazia să intre în contact direct cu meşteşugurile şi tradiţiile româneşti.
Nu o să mai lungesc vorba. În schimb, o să îţi las mai jos videoclipurile făcute de Geko Expeditions în România, ca să vezi şi tu ce ţară avem şi cum ştiu alţii să o promoveze pentru noi.
VIDEO: