Sistemul propus de Nissan nu se rezumă doar la o serie de senzori care "simt" prezenţa vaporilor de alcool din respiraţie sau discrepanţe de focalizare a pupilelor prin intermediul unor camere de vederi speciale.
Sistemul Nissan aduce anumite nouăţi pentru acest capitol al siguranţei cum ar fi un senzor amplasat pe schimbătorul de viteză care detectează nivelul de alcool prin intermediul transpiraţiei palmei. Dacă acest senzor depistează un nivel al alcoolemie mai mare decât cel minim atunci sistemul blochează transmisia şi imobilizează maşina.
O cameră video, montată în spatele volanului, monitorizează nivelul de oboseală a şoferului prin intermediul ochilor. În momentul cand sistemul detectează semne de oboseală, şoferul este avertizat sonor şi vizual prin sistemul de navigaţie iar în acelaşi timp centurile de siguranţă se strâng în jurul şoferului pentru a-i capta atenţia.
Sistemul poate detecta semnele de neatenţie ale şoferului (dacă vehiculul îşi schimbă sensul de mers sau se îndepărtează de şosea), reacţionând la fel ca şi în cazul monitorizării feţei şoferului.
Acest sistem a fost creat pentru a fi utilizat pentru producţia viitoarelor maşini, pentru care Nissan îşi aduce contribuţia asupra prevenirii consumului de alcool la volan.