Nissan a prezentat un nou concept înaintea Salonului auto de la Tokyo. Este primul dintr-o serie de concepte ce vor fi prezentate în perioada următoare.
Nissan a dezvăluit primul dintr-o serie de concepte electrice, care vor fi prezentate cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo, în decursul acestei luni. Primul dintre ele, numit Nissan Hyper Urban, este un SUV cu design radical, conceput pentru „profesioniști din mediul urban și suburban care acordă prioritate durabilității mediului”.
Producătorul auto spune că Hyper Urban prezintă în avans designul și capacitățile tehnologice ale viitoarelor modele electrice ale Nissan. Designul exterior este o abatere importantă de la actuala linie de design a SUV-ului electric Nissan Ariya și este dominat de linii drepte și suprafețe angulare, care ne duc cu gândul la o prismă.
Partea frontală prezintă o bandă LED ce se întinde pe toată lățimea caroseriei, iar designul este lipsit de orice suprafață rotunjită. Observăm un spoiler finisat cu negru lucios, care contrastează foarte bine cu nuanța de galben metalizat în care este finisat restul caroseriei, despre care Nissan spune că își „schimbă expresiile cromatice în funcție de unghiul în care lumina cade pe suprafețe.”
Lateralele mașinii sunt spectaculoase și nu neapărat datorită profilului, ci prin prisma ușilor. Nissan Hyper Urban are 4 uși cu deschidere de tip fluture. Mai mult, cele din spate se deschid în direcția opusă celor din față, ceea ce se traduce într-un efect vizual spectaculos. Partea din spate, la fel ca cea frontală, este dominată de o bară LED și de un design foarte colțuros.
Interiorul conceptului Hyper Urban este la fel de extravagant precum exteriorul. Deocamdată, Nissan a publicat doar o singură imagine a cabinei, arătând locurile din spate. În această fotografie, putem vedea că Hyper Urban este echipat cu scaune individuale și un ecran central de care se pot bucura pasagerii de pe locurile din spate. Interesant este că extensiile pentru picioare sunt de fapt parte din scaunele din față care se pot plia.
Compania nu a comunicat ce tip de propulsor electric folosește noul concept, dar spune că poate încărca alte vehicule electrice și poate suporta actualizări software, dar și hardware. Nissan spune că mașina poate fi actualizată cu un nou tablou de bord.