Nissan infirmă: „sub nicio formă” nu renunță la alianța cu Renault

Publicat: 14 01. 2020, 17:57

Nissan a infirmat zvonurile potrivit cărora ar pregăti o ieșire din alianța cu Renault. Japonezii au declarat că nu iau în considerare „sub nicio formă” dizolvarea alianţei sale cu Renault şi Mitsubishi şi a catalogat alianţa drept sursa competitivităţii sale, transmite Reuters.

„Prin această alianţă, pentru a atinge o creştere sustenabilă şi profitabilă, Nissan va continua să livreze rezultate reciproc avantajoase pentru toate companiile membre”, a spus compania japoneză printr-un comunicat.

Luni, acţiunile Renault au scăzut la minimul ultimilor şase ani după apariţia în media a unor informaţii legate de intenţia Nissan de a ieşi din Alianţa cu constructorul auto francez şi existenţa unui plan secret pentru aceasta.

Planul, impulsionat de fuga fostului şef al alianţei Carlos Ghosn, prevedea o separare totală a zonei de inginerie şi a celei de fabricaţie, precum şi modificări ale consiliului de administraţie al companiei japoneze, anunţa luni Financial Times.

La rândul său, Jean Phillipe Senard, preşedintele Renault, a spus pentru un ziar belgian că Alianţa este „solidă, robustă şi orice mai puţin moartă”.

Alianţa Renault Nissan Mitsubishi a devenit din ce în ce mai controversată în Japonia datorită performanţei financiare puternice a companiei Nissan. Compania depăţea în general vânzările şi profiturile Renault, dar avea mult mai puţină influenţă în cadrul alianţei. Nissan deţine un pachet de 15% fără drept de vot în cadrul Renault, care, la rândul său, deţine 43% din Nissan, cu drepturi de vot. Mitsubishi Motors Corp a fost adăugată la alianţă în 2016, odată cu achiziția, de către Nissan, a unui pachet de 34% din acțiunile companiei. Mutarea a fost una controversată, venind la scurt timp după ce Nissan (sub conducerea lui Carlos Ghosn) a reclamat Mitsubishi pentru falsificarea rezultatelor emisiilor.