NIO va inaugura în Ungaria prima sa fabrică de baterii și de „swaping station” din Europa
Producătorul chinez de automobile electrice NIO va demara în septembrie producția de baterii din prima sa fabrică din afara Chinei. Unitatea de producție are ca scop extinderea acestei mărci pe piața din Europa.
„NIO Power Plant” se află în apropiere de Budapesta și reprezintă o investiție de aproximativ 4,2 milioane de euro. Construcția a fost începută în urmă cu circa un an. În afară de baterii aici vor mai fi produse și stații de înlocuire a acumulatorilor, cunoscute sub numele de „swaping station”.
Uzina se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați și mai include unități de service after-sale pentru stațiile de swaping, În plus, aici vor funcționa servicii post-vânzare, precum și un centru de instruire, cercetare și dezvoltare.
NIO va construi peste 4.000 de „swaping station” în toată lumea
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
NIO este unul din cei mai mari producători de maşini electrice din China. Modelele sale sunt capabile să rivalizeze cu cele ale producătorilor americani Tesla și Lucid, mai ales în materie de autonomie şi noi tehnologii.
Expansiunea asiaticilor în Europa este una atipică. NIO a pătruns în toamna anului trecut mai întâi în Novergia, o ţară non-UE, dar foarte prietenoasă cu mediul înconjurător. Chinezii intenționează să-și dezvolte o rețea amplă de stații de înlocuire a bateriilor la nivel european. Sunt vizate țări precum Germania, Țările de Jos, Suedia și Danemarca, iar primele stații vor fi operaționale până la sfârșitul anului curent.
În plus, NIO a încheiat un parteneriat cu Shell pentru o extindere la nivel global. Acordul prevede instalarea de stații de înlocuire a bateriilor în rețeaua de benzinării a gigantului petrolier. Compania intenționează să înființeze peste 4.000 de stații de schimb de baterii în întreaga lume. Un sfert dintre acestea vor fi construite în afara Chinei.
Constructorul din Shanghai a lansat în Europa SUV-ul ES8, care a declanșat un imens scandal în industrie. Producătorul german Audi a depus o plângere în instanță prin care solicita schimbarea denumirii acestui model, care este asemănătoare cu cea a sedanului S8 produs de compania din Ingolstadt.
Conform NIO, procesul de înlocuire a bateriei pentru un automobil NIO durează cinci 5 minute. Practic, experiența de schimbare a bateriei va fi comparabilă cu cea de alimentare cu combustibili convenționali. Rețeaua de stații de încărcare și de înlocuire de baterii din China numără în prezent 1.000 de unități. Până acum au fost efectuate peste 10 milioane de înlocuiri de acumulatori.