Există legături solide, sau măcar asemănări, între maşini şi muzică?
Atîta timp cît eşti preocupat de libertate, muzica şi maşina sau motocicleta îţi pot oferi senzaţia că nu mai depinzi de nimeni şi nimic (desigur, dacă respecţi regulile de circulaţie… pe care eu nu le respect decît atunci cînd mai sînt şi alţii pe stradă şi aş putea să-i deranjez).
Aţi compus (v-au venit linii melodice în minte) în maşină?
Da, îmi aduc aminte că “Baba Novak” o fredonam deja în 1976 în Citroen, mergînd spre Germania.
Cum percepeţi piaţa maşinilor, concurenţa actuală? Sînteţi de acord cu adoptarea surselor de energie neconvenţională?
Da, sînt convins că de multă vreme există mijloace de propulsie neconvenţionale, dar piaţa petrolului este încă enorm de puternică şi se cîştigă averi infinite chiar cu preţul războaielor…
Ce înseamnă o maşină pentru un neamţ şi ce pentru un român?
Într-o vreme, atît la germani, cît şi la români, maşina era un mijloc de transport. În momentul în care unii au inceput să adune averi, într-un fel sau altul, a apărut necesitatea de a arăta ce maşină teribilă conduci… Imaginează-ţi că eşti milionar şi nu ştie nimeni!
În care dintre ţările vizitate se circulă cel mai bine şi unde se merge cel mai prost?
Am fost încîntat să circul în Viena, de exemplu, unde sînt cel puţin la fel de multe maşini ca în România, dar unde stresul nu există. În Germania se conduce plăcut, pentru că lumea respectă în mare parte regulile de circulaţie, deşi se merge cu viteză mare.
Un caz deosebit e Italia. Italienii conduc tare, temperamental, dar totuşi BINE. În Spania e o catastrofă. Spaniolii nu vor învăţa niciodată să conducă, iar colonialiştii englezi, obişnuiţi cu volanul pe dreapta, nu se descurcă pe drumurile europene şi le fac greutăţi celor care vor să conducă normal.
Lumea se aduna într-ascuns să-i asculte pe “Sfinţii”, apoi Phoenix a concertat prin toată ţara, făcînd săli pline. A venit şi momentul în care Nicu Covaci a părăsit ţara pentru parfumul lalelelor, după care s-a întors să-şi transbordeze “fraţii”. Lumea îl ştie drept iniţiatorul trupei şi, în ciuda controverselor ivite de-a lungul vremii, noi ştim că el a fost cel care a salvat formaţia de la disoluţie şi a adus-o pînă în prezent.
Titluri precum “Canarul”, “Vremuri” sau “În umbra marelui urs” au încins spiritele prin versuri subversive, cu mesaje codificate, neinteligibile “intelectualilor” din Partid. După marea liberare, textele formaţiei s-au îmbibat de ecouri haiduceşti, iar acordurile cu accente progresive au făcut loc unui folk-rock ritmat şi inimitabil. Dincolo de scenă, actualii şi foştii membri sînt şi au fost oameni pur şi simplu.
Pasiunea chitarist-vocalului Nicu Covaci pentru motociclete şi maşini le este cunoscută multora – din diverse postere, dar şi din romanul autobiografic “Phoenix, însă eu…”. Dacă nu ai şti nimic despre el şi ai fi obligat să-i construieşti profilul pe baza ipostazelor în care l-ai văzut apărînd, te-ai repezi să afirmi că nu este decît un rocker descreierat, vitezoman şi bătăuş… Însă el…
Cînd aţi avut primul contact cu o maşină şi în ce împrejurări s-a petrecut acesta?
Tatal meu şi-a cumpărat un Fiat 1300 încă din anii ’60, iar eu l-am condus fără carnet tot timpul. Era o frumuseţe, cu schimbător de viteză la volan.
Cînd aţi condus prima oară? Vă mai amintiţi ce maşină era? Aveaţi sau nu carnet?
Să fi avut vreo 16-17 ani. Aveam voie să o conduc în afara oraşului, cînd mergeam la Reşiţa… sau Valiug…
Cît de pasionat sînteţi de maşini? Dar de motociclete?
Îmi plac maşinile cu mulţi cilindri şi cu mulţi cai-putere. În Germania, conduc pe unde se poate şi cu 250 km/oră… dar, desigur, senzaţia de maximă libertate o ai cînd conduci o motocicletă cu viteza asta.
Ce întîmplări interesante legate de maşini aţi trăit pe vremea Răposatului?
Pe vremea aceea, noi circulam mult cu autobuze puse la dispoziţie de ARIA. Îmi aduc aminte că într-o iarnă, la Oneşti, ne-a îngheţat motorina în rezervor şi era să pierdem concertul următor – la ora aceea se dădeau cîte 80 de concerte consecutiv…