Ne-a şoptit pasărea Phoenix că aţi fost cooptat într-un mod straniu într-o gaşcă de bikeri din Germania.
Da, într-adevăr, am fost membru de onoare al ASGARD vreo 8 ani, pînă ce autorităţile ne-au închis clubul!!! Despre asta voi vorbi mai detaliat în volumul 2 al Cărţii PHOENIX, pe care sper să-l pot publica pînă în vară, alături de volumul 3.
Ce alegeţi între choppere şi motocicletele de viteză?
Depinde de împrejurare. Dacă e timp frumos şi te afli la malul mării, vrei să atragi atenţia şi să faci pe nebunul, alegi desigur un chopper, te plimbi încet şi faci zgomot mare. Dacă vrei să ajungi undeva, optezi pentru o motocicletă cum am eu. Am făcut (prin 1992, cred) 10.000 km într-o lună. Din Osnabrück am plecat la Moraira (Spania), de acolo la Marea Neagră şi în aceeaşi lună am ajuns înapoi în Spania.
O motocicletă de cursă lungă nu are voie să vibreze, să te obosească. Harley-urile vibrează îngrozitor, fac zgomot şi toată căldura de la primul cilindru ajunge la al doilea, care se topeşte dacă mergi o jumătate de oră cu 140 km/h. Unghiul dintre cilindri e aşa de prost calculat, că multe motociclete s-au paradit pur şi simplu circulînd ceva mai repejor. Altă soluţie o are DUCATI, care a rezolvat problema unghiului şi poate alerga şi cu 240 la oră fără să aibă ceva… O motocicletă excelentă!
Ce motociclete aţi avut în trecut şi ce aveţi acum?
Pe lîngă cîteva choppere mai mici, împrumutate de la club în perioada de început, cînd nu aveam bani nici măcar pentru o maşină de mîna a treia, am ajuns destul de timpuriu la această Honda CBX, care nu s-a fabricat decît într-un număr foarte limitat, între 1980 şi 1981. Cu toate accidentele, am tot transformat-o, pînă a ajuns monstrul care e azi…
Va plac prototipurile futuriste de choppere?
Ca design, admir desigur unele choppere. Îmi aduc aminte că, la Los Angeles, într-un magazin de motociclete, am rămas o jumătate de oră împietrit în faţa unui chopper. O frumuseţe indescriptibilă… şi costa doar 45.000$. M-au luat prietenii cu forţa de acolo…
Ce alte bikeband-uri ne recomandaţi în afară de Motorhead şi Black Label Society?
Bikeband-uri nu prea cunosc, iar bikegangs… Hells Angels rămîn să domine lumea… dar sînt prea băgaţi în afaceri cu droguri, prostituţie, arme etc. Mai există şi Uglyies, Pagans, Bandidos… ce să zic? Mai sînt, dar nu recomand nimănui să intre într-un asemenea club decît dacă e disperat şi nu mai are ce pierde, aşa cum mi se întîmpla mie la începutul anilor ‘80.