Germanii de la Carpoint sunt de neoprit când vine vorba de modificările aduse Daciei Duster. Cel mai nou proiect adaugă un element pentru amatorii de camping.
Carpoint este cel mai mare dealer Dacia din Germania și, pe lângă faptul că se ocupă de vânzarea efectivă a mașinilor, această companie oferă și pachete de tuning pentru anumite modele, în special pentru Dacia Duster.
De-a lungul timpului am văzut tot felul de proiecte create de Carpoint, foarte multe fiind create pentru Dacia Duster II. Recent am văzut și un pachet de modificări creat pentru noua generație, dar, dată fiind popularitatea celei de-a doua generații și faptul că, cel mai probabil, încă mai au câteva exemplare pe stoc, dealerul a decis să completeze mașina într-un mod interesant.
Pentru acest pachet, Dacia Duster a primit un colant cu efect de camuflaj, jante din tablă cu anvelope all-terrain, dar și elemente de protecție suplimentare. De asemenea, pe plafon a fost montat un portbagaj adițional, pe care poate fi transportată o roată de rezervă sau alte provizii pentru camping.
Piesa de rezistență este, de fapt, remorca de camping. Este, de fapt, o mică rulotă MicroCamper, care permite înnoptarea în natură, fără a fi nevoie de un cort. De asemenea, poate fi transportată în condiții de teren accidentat și putem vedea că a fost modificată astfel încât să completeze aspectul Daciei Duster.
La interior, mica rulotă este dotată cu un pat destul de mare, iar cele două ferestre lasă lumina naturală să pătrundă la interior.
Fiind un proiect bazat pe un Duster cu tracțiune integrală, este o alegere interesantă pentru cei pasionați de excursii în natură, care vor să se bucure și de confortul pe care o rulotă îl poate oferi, cel puțin dacă ne raportăm la spațiul pentru dormit.
VIDEO
View this post on Instagram