Motorul pe benzină iese discret din scenă: Renault Megane nu mai are decât motorizări plug-in în Marea Britanie

Autor: Cristian Agatie 11 iul. 2021 Știri auto

Renault Megane nu mai are decât motorizări plug-in în Marea Britanie, după ce producătorul francez a renunțat la motoarele diesel și pe benzină. Mutarea marchează o schimbare majoră de direcție pentru industria auto.

Intră în Galeria FOTO

Toată lumea vorbește acum de mașini electrice, dar cei mai mulți o fac cu dispreț și neîncredere. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Comisia Europeană a anunțat că va accelera tranziția la mașinile electrice, iar motorizările termice au început să dispară de facto din configuratoarelor mărcilor auto consacrate.

Renault se pregătește să lanseze noua generație a lui Megane, care va fi disponibil exclusiv electric. Înainte ca acest lucru să se întâmple, producătorul francez a început prin a retrage motorizările termice de pe unele piețe.

Cel puțin deocamdată, acest lucru s-a întâmplat doar în Marea Britanie, dar nu este greu să ne imaginăm că măsura va fi extinsă și la alte piețe europene. Versiunea de motorizare plug-in hybrid a lui Megan a fost introdusă recent în gamă, atât pentru modelul hatchback, cât și pentru break. Pentru britanici, această motorizare este acum singura disponibilă.

Renault Megane, doar motorizări plug-in în Marea Britanie. Ce urmează în România?

„În conformitate cu strategia de electrificare pentru Megane, Renault va scoate din ofertă versiunile diesel și pe benzină ale modelului hatchback și Sports Tourer”, se arată în comunicatul de lansare al versiunii plug-in a lui Renault Megane.

Megane E-Tech Plug-in Hybrid integrează un motor de 1,6 litri și două motoare electrice, dintre care unul funcționează și ca starter/generator. Energia este stocată într-o baterie cu o capacitate de 9,8 kWh. Mașina poate rula cu emisii zero până la 50 de kilometri conform standardului WLTP în ciclu mixt și până la 65 de kilometri în ciclu urban.

Megane E-Tech Plug-in Hybrid pornește de pe loc în modul electric. Face astfel o economie de carburant de până la 40% în oraș, față de omologul său pus în mișcare doar de un motor pe combustie. Consumul începe de la 1,2 l/100 în ciclu mixt, cu emisii de la 28 g/km.

În România, noul Megane E-Tech Plug-In Hybrid are un preț de pornire de 37.300 de euro. Pentru versiunea de top cu echipare R.S. Line, discuțiile încep de la 41.000 de euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide