Motorul Maserati V8 va fi scos din producție la finalul anului 2023
Maserati participă la cea de-a cincea ediție a Motor Valley Fest. Producătorul italian va renunța la motorul V8 și spune că se concentrează pe mobilitatea electrică.
Maserati a ales cea de-a cincea ediție a Motor Valley Fest, un eveniment în aer liber ce are loc în Modena în perioada 11-14 mai, pentru a anunța o veste foarte importantă pentru fanii mărcii, dar și pentru pasionații de motoare.
Marca sărbătorește motorul V8 Twin Turbo de 572 CP, pe care producătorul îl folosește pentru Levante, Ghibli și Quattroporte în versiunea Trofeo, care va înceta oficial producția la uzina Maserati la sfârșitul anului 2023. Aceste modele vor rămâne disponibile până în 2024.
Maserati GranTurismo Folgore, primul model 100% electric din istoria mărcii, cât și Grecale Folgore – primul SUV complet electric produs de Maserati – sunt modelele care anunță această tranziție. Fiecare model din gama Maserati va fi disponibil într-o versiune electrică până în 2025, iar Maserati va deveni o marcă complet electrică până în 2030.
Motorul V8 de la Maserati va ieși din producție pentru a face loc modelelor electrice
Încă din 1959, când Maserati 5000GT a devenit primul model al producătorului echipat cu un motor V8, peste 100.000 de unități au fost fabricate și vândute cu un motor în opt cilindri. Cele mai noi serii limitate din gama Maserati Trofeo, Ghibli 334 Ultima și Levante V8 Ultima, vor fi dezvăluite la Goodwood Festival of Speed în iulie 2023.
Pe parcursul celor patru zile ale Motor Valley Fest, fiecare colțișor din Modena va fi ocupat de creațiile producătorului italian, expuse în locuri emblematice ale orașului. În Piazza Grande, întreaga gamă Maserati Folgore va fi expusă pentru prima dată: GranTurismo Folgore One Off Luce și Grecale Folgore vor fi însoțite de GEN3 Maserati Tipo Folgore, monopostul futurist care concurează în Campionatul Mondial ABB FIA Formula E anul acesta.
Reprezentanța Maserati din Viale Ciro Menotti va sărbători modelul GranTurismo, de la origini până în prezent, cu două exemplare clasice, alături de GranTurismo Zèda din generația anterioară și GranTurismo One Off Prisma.