Motorpark România: circuit de VITEZĂ lângă Bucureşti!

Publicat: 05 06. 2012, 14:07

Circuitul, denumit Motorpark România, va fi amplasat lângă comuna Adâncata, la mai puţin de 40 de kilometri de Bucureşti, pe DN Urziceni – Ploieşti. Este vorba de un circuit la un alt nivel faţă de ce există acum în ţară: 4.100 metri lungime, linie dreaptă de 700 de metri, lăţime de 12 metri şi o configuraţie care va permite desfăşurarea atât de curse moto cât şi auto.

Proiectul cuprinde toate utilităţile necesare unui circuit profesionist de auto-moto: centru de presş, centru medical, boxe la standarde de Formula 1, restaurant, benzinărie, service şi şcoală de pilotaj.

Lucrările încep din această lună şi se estimează că vor dura 2 ani, investiţia totală fiind de peste 7 milioane de euro, conform oficialilor. Având în vedere că este vorba de o iniţiativă privată, organizatorii Dunlop Romanian Superbike au decis deja să desfăşoare o etapă test pe acest circuit, programată deja pentru această toamnă. Mai mult, organizatorii DUNLOP RoSBK au încheiat deja un contract pentru următorii 3 ani cu Motorpark România, pentru că acesta este primul circuit din România care se ridică la standardele cerute de competiţiile profesioniste de motociclism viteză.

Putem spera, aşadar, că începând de anul viitor vom avea aici curse organizate în mod regulat, iar pe termen lung am putea visa şi la competiţii internaţionale din portofoliul FIA.

Vom reveni cu fotografii de la faţa locului!